Comisia Europeană, autoritățile și organizațiile de consumatori dezbat cu companiile din transportul aerian și din turism drepturile consumatorilor

Evenimentul are loc în cadrul Campaniei pentru informarea consumatorilor din România „E dreptul tău! Acţionează!”, lansată în iunie 2012, cu scopul de a încuraja consumatorii români să îşi susţină drepturile, să ia atitudine şi să devină activi în apărarea drepturilor lor.

 

În perioada 4-8 iulie, tot în cadrul campaniei, s-a desfășurat în Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni un eveniment dedicat informării pasagerilor asupra drepturilor pe care le au atunci când bagajul le este pierdut, sau când zborul lor întârzie sau este anulat. Evenimentul a stârnit interesul unui număr de peste 350 de pasageri aflați în tranzit în aerogară, majoritatea lor declarându-se interesați să afle ce drepturi au atunci când întâmpină probleme. Consumatorii interesați au beneficiat de consultanță și informații despre drepturile lor de la comisari din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, experți ai Centrului European al Consumatorilor din România și ai asociațiilor neguvernamentale pentru consumatori – Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor, și Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România.

 

Aflați mai mult despre campanie și despre drepturile consumatorilor pe: www.consumatoreuropean.ro

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed