Conduce o companie de 1500 de angajați și câștigă competiții de Iron Man!

0
47

Marius Dragu își împarte timpul între job-ul de manager pe care îl are în domeniul construcțiilor și pasiunea pentru triatlon Sportivul merge la sală 7 zile din 7, iar mâine va concura la „Hero Mamaia”.

La bază Marius este inginer electronist.

„În tinerețe am reparat niște televizoare cu lămpi, nu întotdeauna cu succes, am avut și două explozii. Pe vremea aceea nici nu existau calculatoare” – Marius Dragu, sportiv de triatlon. 

Pasiunea pentru triatlon și-a descoperit-o în urmă cu 12 ani.

„De atunci am pierdut numărul concursurilor la care am participat. Le țin minte pe cele majore, 11 competiții de Full Iron Man și  5 de Half Iron Man cum e exemplu Hero Mamaia” – Marius Dragu, sportiv de triatlon.

La 50 de ani, sportivul este într-o formă de invidiat și dezvăluie că nu lipsește nici o zi de la sală.

„În principiu ar trebui să am o zi de pauză pe săptămână, dar nu întotdeauna o țin” – Marius Dragu, sportiv de triatlon.

Marius va concura mâine, la „Hero Mamaia”, competiție la care va lua startul și Antoanela Manac, cea mai bună triatlonistă din România.

Atunci când nu e la Spitalul Colțea, unde profesează ca medic, pe Anto o găsești la antrenamente sau la concursuri. Sportiva are un vis pe care vrea să și-l împlinească peste 3 ani!

„Calificarea la Olimpiada de la Paris este obiectivul meu cel mai mare! Sunt de două ori mai motivată să ajung acolo! Dacă nu mi-a reușit în 2021 la Tokyo, sper să iasă la următoarea olimpiadă” – Antoanela Manac, multiplă campioană națională la triatlon.

„HERO 2021” va avea loc mâine, la Mamaia

Pe 2 octombrie, la Mamaia, va avea loc cea mai importantă competiție de triatlon din sud-estul Europei, la care vor lua startul peste 500 de sportivi. Competiția „HERO Mamaia 2021” e organizată de ACS Smartatletic în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și are drept scop promovarea triatlonului ca sport în rândul populației și susținerea performanțelor sportive ridicate în rândul atleților de triatlon din România.

La competiție s-au înscris peste 500 de sportivi, atât din țară cât și din străinătate.  Concureții vor trebui să parcurgă următoarele distanțe:

Medie – 2,5 km înot, 90 km bicicletă și 21 km alergare

Standard – 1,5 km înot, 40 km bicicletă și 10 km alergare

Sprint – 750 m înot, 20 km bicicletă și 5 km alergare

Supersprint – 400 m înot, 10 km bicicletă și 2,5 km alergare.

H3RO 2021 aduce două Campionate Națioanale, pentru distanțe Half și Sprint, o finală de Cupă Europeană de Triatlon și Cupa României la Aquathlon.

Sportivii abia așteaptă startul

Înainte de plecarea la competiția de la Mamaia, Anto împreună cu Marius, Alice Perjoiu, componentă a echipei naționale de triatlon și Mihai Vigariu, campion național pe distanță Full Ironman, s-au antrenat împreună. Toți așteaptă cu nerăbdare să ia startul la „Hero Mamaia.

 „Sunt foarte entuziasmată, îmi doresc ca vremea să țină cu noi, pentru că în octombrie, în Mamaia s-ar putea să fie mai frig, dar vom avea neoprenul la proba de înot. Vreau să trec prima linia de sosire și să îmi apăr titlul de campioană națională” – Antoanela Manac, multiplă campioană națională la triatlon. 

„Am ajuns la un nivel la care îmi doresc să câștig, să fiu numărul 1. Dacă eu merg la Mamaia și dau cea mai bună versiune a mea, nu mă interesează că vin x, y și z. Pe mine mă interesează să fac cel mai bun înot al meu, cea mai bună bicicletă și cea mai bună alergare. Și dacă performanța mea de laMamaia va fi cea mai bună versiune a mea, sunt mulțumit” – Mihai Vigariu, campion național pe distanță Full Ironman. 

La „Hero Mamaia”, Alice Perjoiu va concura pentru prima dată pe distanța olimpică, în cadrul campionatului național de triatlon. Distanța olimpică presupune 1,5 km înot, 40 km bicicletă și 10 km alergare. 

 

Sursa: SPORTS-NET