Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Sam Dor Divers intenţionează să preia unele active de la Nic Bac Prod, firmă de prelucrare şi conservare a cărnii

„Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Sam Dor Divers SRL intenţionează să preia unele active utilizate pentru tranşarea cărnii şi producţia de semipreparate ce aparţin companiei Nic Bac Prod SRL”, a informat autoritatea de concurenţă.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

„În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această tranzacţie nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal”, mai arată autoritatea de concurenţă.

Sam Dor Divers SRL, judeţ Argeş, are ca obiect principal de activitate prelucrarea şi conservarea cărnii.

Nic Bac Prod SRL din jud. Bacău desfăşoară activităţi de prelucrare şi conservare a cărnii. Activele care urmează să fie preluate de Sam Dor se află în Chitila, judeţ Ilfov.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed