Consiliul de Administrație al Poștei are un nou președinte

Anterior, această funcţie a fost deţinută de Adrian Constantin Volintiru, al cărui mandat de administrator neexecutiv şi preşedinte al Consiliului de Administraţie a încetat, din notive personale. Marian Pantazescu face parte din Consiliul de Administraţie al Poştei Române, ca administrator neexecutiv, din luna decembrie 2012, în urma implementării de către companie a prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

 

Potrivit acestuia, Compania Naţională Poşta Română parcurge un proces de restructurare şi modernizare ce are ca obiectiv imediat restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi, asigurând astfel premisele creşterii competitivităţii Poştei Române pe piaţa serviciilor poştale, piaţă liberalizată începând cu luna ianuarie 2013.

 

Direcţiile strategice ale administratorilor CNPR urmăresc continuarea misiunii de furnizare a serviciului universal în condiţii de eficienţă pentru CNPR, echilibrarea balanţei operaţionale şi înregistrarea de profit, stabilizarea şi optimizarea fluxului de numerar, continuarea eforturilor de optimizare şi raţionalizare la nivelul reţelei de subunităţi poştale, repoziţionarea portofoliului de produse, servicii cât şi a politicii tarifare, pe baza criteriilor de competitivitate şi implementarea unor programe de perfecţionare a salariaţilor poştali şi creşterea productivităţii în muncă.
‘Echipa de management a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, într-un context economic marcat de reducerea volumului prestaţiilor poştale în perioada 2009 – 2012, acest fenomen înscriindu-se într-un trend global determinat de evoluţia tehnologică şi dezvoltarea comunicaţiilor online’, informează CNPR.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed