Coreea de Nord ameninţă Sudul cu represalii: Vor plăti pentru păcatele lor

‘Îi vom face să plătească până la capăt pe trădătorul Lee Myung-Bak şi pe clica sa pentru păcatele impardonabile, pentru eternitate, pe care le-au comis cu ocazia funeraliilor naţionale’ ale lui Kim Jong-Il, au indicat canalele media nord-coreene, fără să precizeze în ce vor consta aceste represalii.

La televiziune, aceste declaraţii au fost repetate zece minute de prezentator, în timp ce aceleaşi cuvinte defilau în partea de jos a ecranului.

Potrivit AFP, autorităţile nord-coreene reproşează Seulului că ar fi interzis vizitele de condoleanţe la Phenian.

Doar două delegaţii sud-coreene au fost autorizate să se ducă de cealaltă parte a frontierei înainte de funeraliile lui Kim Jong-Il pentru a-i aduce un ultim omagiu defunctului. Cele două delegaţii erau conduse de văduva ex-preşedintelui sud-coreean Kim Dae-Jung, care participase împreună cu Kim Jong-Il la primul summit intercoreean din istorie în 2000, şi de preşedinta grupului Hyundai.

Phenianul mai reproşează Seulului lansări de manifeste prin activişti care incitau la insurecţie împotriva dinastiei Kim. Aceste manifeste fuseseră trimise în ziua funeraliilor prin baloane lansate spre Coreea de Nord.

Nordul a respins vineri orice posibilitate de discuţie cu actualul guvern al Coreei de Sud, în ziua următoare întronării lui Kim Jong Un în fruntea Coreei de Nord, care îi succede tatălui său Kim Jong Il, mort la 17 decembrie, a anunţat agenţia KCNA.

„Aşa cum am spus, vom refuza în continuare legăturile cu trădătorul Lee Myung Bak şi grupul său”, a declarat Comisia de Apărare Naţională într-un comunicat difuzat de agenţia oficială nord-coreeană, preluată de AFP.

Coreea de Nord a avertizat de asemenea că nu îşi va schimba politica sub noul ei lider, tânărul Kim Jong Un, care i-a succedat în fruntea ţării tatălui său defunct, potrivit agenţiei oficiale KCNA.

„Noi declarăm în mod solemn şi cu mândrie responsabililor de politici stupide din lume, inclusiv marionetele din Coreea de Sud, să nu se aştepte la nicio schimbare din partea noastră”, a afirmat Comisia de Apărare Naţională în comunicatul citat de KCNA.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed