Cresc nemulțumirile în PSD: „O mare și nescuzabilă rușine…”

Senatorul Șerban Nicolae (PSD) a postat luni, pe pagina sa de socializare, un mesaj acid după ce PSD nu a reușit să facă cvorum de ședință la moțiunea de cenzură.

O mare și nescuzabilă rușine…”, a scris Șerban Nicolae.

Şedinţa Parlamentului în care trebuia dezbătută şi votată moţiunea de cenzură nu a putut să aibă loc, luni, din lipsa cvorumului. În urma apelului nominal, doar 226 de parlamentari au fost la şedinţă, fiind necesară prezenţa a 233 de deputaţi şi senatori.

La şedinţă au lipsit deputaţii minorităţilor naţionale şi toţi parlamentarii PMP, UDMR, PNL şi USR.

Dintre senatorii neafiliaţi au fost prezenţi doar Nicolae Marin, Călin Popescu-Tăriceanu, Adrian Ţuţuianu, Emilia Arcan, iar dintre deputaţii neafiliaţi – Dumitru Lovin. Toţi cei 21 de deputaţi Pro România au fost prezenţi.

Din grupurile PSD au lipsit cinci parlamentari.

Şedinţa Parlamentului, care a început iniţial în jurul orei 14,00, a fost suspendată până la ora 15,30, din lipsa cvorumului, fiind prezenţi doar 170 de parlamentari. Liderii grupurilor parlamentare au decis reluarea şedinţei cu un apel nominal, dar nici în urma acestuia nu s-a adunat cvorumul de 233 de parlamentari.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed