Cristian Sima vrea să candideze pentru şefia BVB

„Ieri am primit cererea de demisie a lui Sima, pe care am aprobat-o. Am înţeles că vrea să participe la alegerile pentru preşedinţia Bursei de la Bucureşti”, a declarat, vineri, pentru Mediafax, preşedintele CA şi directorul general al Sibex, Teodor Ancuţa.

Sima a fost administrator al BVB în perioada martie – august 2007.

„Voi cere acţionarilor să-mi dea voie să depun candidatura pentru funcţia de preşedinte al BVB, pentru că nu am depus-o până miercuri. De la Sibex şi CRC am demisionat întrucât ar fi fost un conflict de interese”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX Sima.

În cursa pentru preşedinţia Bursei s-au mai înscris actualul preşedinte al BVB, Stere Farmache, Mircea Botta, membru în CA al BVB, şi Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi vicepreşedinte al Bursei. Botta şi Paul candidează şi pentru un loc de membru în CA.

Acţionarii BVB vor alege vineri noul CA şi vor analiza unele modificări la actul constitutiv al Bursei, în vederea listării operatorului de piaţă pe propria platformă. Administratorii operatorului de piaţă au propus şi reducerea numărului de membri ai Consiliului de Administraţie de la 9 la 7.

Pentru o funcţie de membru în Consiliul de Administraţie al BVB şi-au depus candidatura până în prezent 31 de persoane.

Din consiliul de administraţie al Sibex mai fac parte Sorin Maluţan, Radu Luputi, Constantin Dichel, iar Teodor Ancuţa deţine funcţia de preşedinte al operatorului de la Sibiu.

Sima controla, prin intermediul WBS România, 4,87% din acţiunile Sibex şi 0,20% din capitalul Casei Române de Compensaţie.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed