Cristina Prună (USR): ANRE să comunice ce măsuri a luat pentru a remedia neregulile semnalate de Curtea de Conturi

Potrivit USR, raportul de audit prezentat recent de Curtea de Conturi a vizat situaţia financiară a ANRE pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2022, respectiv în mandatul fostului preşedinte al ANRE, numit de PSD în 2017.

”Printre neregulile găsite: plata unor salarii mai mari decât trebuia pentru 291 de salariaţi din cei circa 350 pe care îi avea instituţia în 2022, angajări fără respectarea normelor, contracte de achiziţie pe sume supraevaluate şi nejustificate cu acte”, subliniază formaţiunea.

Deputata USR Cristina Prună a adresat o serie de întrebări conducerii ANRE pentru a afla ce măsuri au fost luate pentru a remedia neregulile descoperite de Curtea de Conturi. Întrebările vizează Contractul colectiv de muncă şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al ANRE, categoriile de funcţii care reprezintă personalul de specialitate şi criteriile privind experienţa necesară îndeplinirii atribuţiilor specifice fiecărei funcţii. „Raportul Curţii de Conturi ne confirmă că în ANRE sunt probleme serioase. Un pic de mizerie a mai fost scoasă de sub preş cu această ocazie. Trebuie ca românii să ştie dacă în mandatul noii conducerii aceste probleme au fost ignorate şi sunt prezente în continuare sau dacă s-au luat măsuri pentru rezolvarea lor. Legalitatea şi transparenţa trebuie să caracterizeze activitatea ANRE, la fel ca a oricărei alte instituţii sau autorităţi publice”, declară deputata Cristina Prună (USR).

Potrivit USR, ”ANRE este o instituţie cheie în stat, care ar trebui să vegheze asupra pieţei de energie şi să se asigure că românii plătesc facturi corecte, nu în avantajul „băieţilor deştepţi”.

”Aceasta este folosită de ani de zile de PSD şi PNL pe post de fabrică de sinecuri, fiind promovată obedienţa politică, nu competenţa profesională, ceea ce la final are un impact negativ pentru sistemul de energie românesc şi, de aici, pentru toţi românii”, spune USR.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed