Criza din zona euro este uşor de rezolvat. Soluţiile celor doi laureaţi Nobel pentru economie

„Aş putea spune ca nu sunt întrebări noi pentru teoria economică cu Europa şi euro”, a declarat Sargent într-o conferinţă de presă la Princeton /New Jersey, nord-estul SUA/.

„Dificultatea este politica”, a estimat el.

 

Cercetătorul a explicat că el recomandă să fie urmată calea aleasă de Statele Unite pentru a rezolva criza bugetară a celor treisprezece state fondatoare după obţinerea independenţei în 1776, care au decis să îşi restabilească credibilitatea prin unirea bugetelor lor cu Constituţia din 1787.

 

„Ne-am născut cu o soluţie definitivă pentru problemele cu care se confruntă Europa de astăzi. Si a fost o soluţie globală, pusă în aplicare într-o anumită ordine. Acest lucru se face în mod simultan mulţumită unui proces ce arată ca un miracol”, a reamintit el.

 

Confratele său, Sims, a pledat de asemenea în favoarea federalismului bugetar în Europa.

„Părerea mea este că dacă euro trebuie să supravieţuiască, trebuie să concepem zona euro într-un mod partajând sarcinile bugetare şi stabilind competenţa fiscală a Băncii Centrale Europeane /BCE/ şi rolul de creditor în ultimă instanţă „, a spus el.

 

Potrivit lui Sims, „astăzi, niciuna dintre aceste legături nu este clară şi dacă aceste legături rămân atât de neclare şi ei /europenii/ încearcă să se întoarcă la un sistem unde nu există de fapt nicio simetrie bugetară la BCE, previziunile pentru euro vor fi sumbre”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed