Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu calculele de la Bruxelles, deoarece politicile de finanţare ale Uniunii Europene, care traversează o criză complexă, se vor schimba dramatic. Statele bogate din Occident, net contributoare la bugetul comunitar, nu vor să mai joace rolul unchiului simpatic şi darnic. De cealaltă parte, Estul sărac are o singură soluţie: un lobby puternic, pentru ca sumele alocate prin programele de coeziune sau din agricultură să nu scadă în următorii ani.

Bătălia diplomatică între statele UE pentru vizibilitate în forurile de la Bruxelles are un numitor comun: fondurile europene. Cine a fost cuminte până acum, va primi în continuare bani pentru dezvoltare. Cine nu, va privi peste gard la vecini. În plus, din cauza dificultăţilor din Zona Euro, pe viitor se va înăspri mecanismul de alocare şi control al fondurilor. Apropo de vecini, să vedem cum s-a comportat Polonia în exerciţiul financiar precedent, 2007-2013, cu banii primiţi de la UE. Excelent, cum altfel. Ştim, Polonia e discretă şi eficientă şi a fost dată ca exemplu de nenumărate ori. Dar să mai citim o dată printre rândurile acestei poveşti de succes, pentru că aici e vorba şi de România.

Pe ce a cheltuit Polonia banii UE
– suma alocată: 68 de miliarde de euro
– suma atrasă: 100%
– 60% pentru cercetare, educaţie, IT, învăţământ superior
– drumuri şi căi ferate
– sănătate, cultură
– resurse umane

Daţi-ne voie să fim ironici – la adresa României, bineînţeles – şi să spunem că la Varşovia este agitaţie mare pe tema fondurilor comunitare. De ce? Nu mai au bani europeni pentru proiecte noi. Şi aceasta pentru că Polonia a cheltuit tot ce a primit. Vorbim de 68 de miliarde de euro, la care se adaugă alocările domestice. Astfel că suma totală investită de polonezi depăşeşte 100 de miliarde de euro. Polonia nu se află la prima reuşită de acest fel. Testul adevărat al fondurilor a fost între 2004, anul aderării la UE, şi 2007. I-a ieşit şi atunci. În prezent, polonezii supraveghează strict proiectele în derulare. Mai au pe cap şi Campionatul European de fotbal, care le va aduce undeva spre 1% contribuţie în PIB.

Prin comparaţie, României i-au fost alocate fonduri structurale şi de coeziune în valoare de 20 de miliarde de euro, la care se adaugă câteva miliarde pentru agricultură. La 31 martie 2012, rata de absorbţie pe mecanismul de coeziune era de 17,77%. Banii trebuie atraşi până în 2015, altfel vor fi pierduţi. Până atunci, ţara noastră dezamăgeşte printr-o slabă administrare a fondurilor europene, alocările fiind blocate de câteva ori.

Pe ce a cheltuit România banii UE
– fonduri de coeziune: 20 de miliarde de euro
– suma atrasă: 9%
– transporturi: absorbţie 2,5%
– dezvoltare durabilă: absorbţie 18,8%
– dezvoltare resurse umane: absorbţie 17,28%
– mediu: absorbiţie: 12,66%

Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, spune că rata de absorbţie creşte pas cu pas, iar per total bani alocaţi de UE pentru politicile de coeziune şi pentru agricultură am atras undeva la un sfert.

Subiectul atragerii fondurilor europene a căzut în derizoriu la noi şi poate că e bine să reamintim câteva dintre avantaje. Aceşti bani injectaţi de la Bruxelles reprezintă un motor pentru creşterea economică. Să ne uităm iar la Polonia. Dacă în 2009 avea o creştere economică de 1,8% din PIB, anul trecut a ajuns la peste 4%, iar fondurile europene au cântărit greu în această ecuaţie.

Pe de altă parte, suma cu care contribuim noi la bugetul UE este relativ mică, iar o slabă atragere a banilor comunitari ar însemna că mai mult dăm decât luăm. Încă un amănunt care scapă autorităţilor locale şi centrale, poate cel mai important: fondurile sunt nerambursabile, adică banii cheltuiţi nu trebui daţi înapoi niciodată.