Veniturile statului scad în continuare, iar cheltuielile nu se opresc din creştere

Deficitul după primele patru luni din 2010 este mai mare cu 29,6% faţă de cel înregistrat în primele patru luni din 2009. Ca procent în PIB, deficitul a înregistrat un avans 0,35 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 2,25% (12,12 miliarde de lei).

Datele statistice, prezentate astăzi, arată veniturile din TVA au scăzut în primele patru luni cu 9,2 la sută, iar cele din accize cu 1,6 procente. Acest lucru arată faptul că economia nu mai poate asigura veniturile din anul trecut.

Chiar dacă a încasat mai puţini bani, statul a continuat să cheltuiască peste măsură. Astfel, cheltuielile generale ale bugetului stat cu crescut faţă de perioada similară din anul trecut cu 2,1 miliarde de lei sau 3,4 la sută, la 64,7 miliarde de lei.

Cheltuielile curente au avansat cu 4,5 la sută, cele cu bunurile si serviciile cu 6,7 procente. Pe fondul imprumuturilor externe, cheltuielile cu dobânzile au crescut cel mai mult, cu 22,7 la sută.

Pe de altă parte, cheltuielile cu personalul s-au redus cu 6,7 la sută, la 8,6 miliarde de lei. Important este faptul că cheltuileile de capital, adică investiţiile statului, s-au redus în primele patru luni cu 10,3 la sută, la 4,4 miliarde de lei. Deficitul bugetar la finele lunii aprilie a fost de 2,25 % din PIB.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed