Departamentul de Stat al SUA, despre drepturile omului în România: Corupţie generalizată

Departamentul de Stat al SUA a publicat raportul privind drepturile omului în România pe 2021. Documentul notează pentru anul trecut cazuri precum supravegherea nejustificată a comisarului-şef de Poliţie Radu Gavriş, bătaia aplicată unor ziarişti de mediu şi antisemitismul din Parlament unde au fost implicaţi un senator AUR şi un deputat PNL. Raportul arată că în România „practicile de corupţie au rămas larg răspândite, în ciuda mai multor urmări penale de profil înalt”.

De asemenea, se precizează că în anul 2021 au existat numeroase documente referitoare la corupţia guvernamentală şi corupţia şi utilizarea abuzivă a fondurilor publice, care au fost larg răspândite.

Citește aici Raportul

Cazul comisarului-şef Radu Gavriş

Raportul Departamentului de Stat al SUA precizează că în România constituţia şi legea nu permit acţiuni precum interferenţa arbitrară sau ilegală în viaţa privată, familie, domiciliu sau corespondenţă.

Cum ne protejăm în caz de război nuclear? Rolul pastilelor cu iod și pericolul administrării preventive

Documentul vorbeşte despre cazul comisarului-şef Radu Gavriş care a fost pus sub urmărire nejustificată de oficiali ai Poliţiei şi ai Ministerului de Interne, pentru a fi împiedicat să candideze pentru un post de conducere în cadrul Poliţiei. Reamintim că anul trecut, mai mulţi ofiţeri de poliţie au făcut razii într-un restaurant unde Gavriş şi mai mulţi procurori luau cina şi au acuzat că aceştia au încălcat restricţiile anti-COVID-19.

În urma raidului, ministrul de Interne a anunţat că Radu Gavriş a fost demis din funcţia de coordonator al eforturilor anti-COVID-19. Mass-media şi sindicatul poliţiştilor Europol au sugerat că poliţia a efectuat raidul pe baza informaţiilor obţinute în urma supravegherii.

Ziarişti de mediu bătuţi de mafia pădurilor

Un alt subiect important care a fost abordat în raport face referire la atacul jurnalistului şi cineastului Mihai Dragolea, regizorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar, care documentau exploatarea forestieră ilegală dintr-o pădure din judeţul Suceava.

Evenimentul a avut loc pe 16 septembrie şi au fost implicaţi 20 de indivizi înarmaţi cu topoare şi bâte. „Presa a relatat că două dintre victime şi-au pierdut cunoştinţa, iar echipamentul lor de filmare a fost distrus de atacatori.

Patru dintre cele 20 de persoane au fost arestate şi ulterior eliberate şi plasate sub supraveghere judiciară de către procurori. Cazul a rămas în derulare din octombrie”, se precizează în document.

Antisemitism în Parlament

Raportul Departamentului de Stat al SUA vorbeşte şi despre antisemintismul din Parlament. Reamintim că pe 3 martie 2021, deputatul Partidului Naţional Liberal, Daniel Gheorghe, a făcut declaraţii în Parlament în care l-a glorificat pe Mircea Vulcănescu.

Mircea Vulcănescu a fost un criminal de război condamnat. El a susţinut politici antisemite în calitate de membru al cabinetului în guvernul liderului celui de-al Doilea Război Mondial, Ion Antonescu, potrivit Institutului Wiesel.

De asemenea, pe 8 martie, în timpului unei şedinţe a Senatului, Sorin Lavric, senator al Alianţei pentru Unitatea Românilor, a făcut declaraţii antisemite referindu-se la teoria conspiraţiei căreia evreii au iniţiat şi promovat comunismul.

Declaraţiile acestuia au venit ca răspuns la criticile aduse de deputatul evreu, Silviu Vaxler, care a spus că mai multi parlamentari au glorificat criminali de război din perioada Holocaustului şi membri ai mişcării legionare.

Cazul Şoşoacă

Un alt subiect important, regăsit la subsecţiunea „Libertatea de exprimare”, capitolul „Violenţă şi hărţuire”, este cel referitor la Diana Şoşoacă şi jurnalista italiană Lucia Goracci şi echipa sa. Paportul notează că senatorul „i-a ţinut împotriva voinţei lor în biroul ei în timpul unui interviu convenit anterior cu privire la părerile ei antivaccinare.

Goracci a declarat că soţul senatorului Dumitru Silvestru Sosoacă a muşcat-o de mână şi a acuzat poliţiştii că au respectat ordinele senatorului în loc să o protejeze pe jurnalistă şi echipajul ei. Echipa RAI a fost eliberată de poliţie după intervenţia ambasadei Italiei. Începând cu luna decembrie erau în derulare mai multe cercetări penale în legătură cu acest caz”.

Documentul mai subliniază că în România, discriminarea împotriva romilor a continuat să fie o problemă. ONG-urile au raportat ă romilor li s-a refuzat accesul sau li s-a refuzat serviciul în unele locuri publice. De asemenea, romii s-au confruntat cu un acces deficitar la serviciile guvernamentale, cu o lipsă de oportunităţi de angajare.

De asemenea, corupţia şi utilizarea abuzivă a fondurilor publice au fost larg răspândite. De exemplu, la 13 octombrie, jurnaliştii de investigaţie de la Organized Crime and Corruption Reporting Project au publicat un articol în care se afirma că primarul în funcţie al Secţiei 3 din Bucureşti, Robert Negoiţă, ar fi direcţionat, între 2012 şi 2014, 83 de milioane de euro (95,5 milioane de dolari) din fonduri publice către o reţea de societăţi offshore legate de familia sa, relatează G4Media care citează raportul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed