Dezastru: Pesta porcină avansează cu 20km pe săptămână

Împușcarea întregului efectiv de porci mistreți, incendierea controlată a lanurilor de porumb după recoltare sau stabilirea unui cordon de siguranță de maxim 20 de kilometri între județele afectate. Acestea sunt propunerile pe care autoritățile județene din Arad le dau ca pachet de prevenție. Au fost semnalate deja mai multe focare de infecție în județul învecinat, Bihor.

 

„Ne-am gândit şi la stimulente financiare pentru vânătorii care recoltează exemplarele de mistreţi şi ne-am gândit inclusiv la îngrădirea perimetrelor unor judeţe cu gard electric pentru a limita efectele migraţiei şi posibilitatea de migrare a efectivelor de animale.”, conform lui Andrei Ando, directorul de comunicare şi strategii la C.J.Arad.

 

Producătorii agricoli din Arad atrăgeau atenţia încă de la sfârşitul lunii trecute asupra pericolului pe care îl reprezintă pesta porcină şi acuză autorităţile de lipsă de implicare.

 

„Tragedia este mare că nu se face nimic. Nu s-a făcut până astăzi nimic de o lună de zile. Nu, este un atentat la siguranţa naţională. Este un atentat la economia naţională, la zootehnia aceasta a României.”, a transmis Dimitrie Muscă, fermier.

 

Propunerile au fost avansate într-o întâlnire dintre autorităţile arădene cu producătorii agricoli din judeţ, crescătorii de animale, primari şi vânători, care a avut loc abia la sfârşitul săptămânii trecute. AJVPS Arad a luat deja primele măsuri.

 

Numarul judetelor in care se inregistreaza focare de pesta porcina africana ar putea creste de mai mult de doua ori, in perioada urmatoare, se arata intr-un document publicat in Monitorul Oficial al Uniunii Europene, in urma cu nici doua saptamani. Iar daca boala s-ar extinde, alte cateva mii de romani risca sa ramana fara porc in cotet, pana la Craciun. In plus, mai multi mari fabricanti de mezeluri n-ar mai putea sa isi mai exporte produsele, in cazul in care in judetele lor ar izbucni focare de pesta porcina africana.



Un document al Comisiei Europene, publicat in Monitorul Oficial al UE pe 27 iulie 2018 – deci in urma cu mai putin de doua saptamani – atesta faptul ca in 8 judete din Romania s-au raportat focare de peste porcina africana. Este vorba despre cele incluse in Partea a III-a a anexei documentului, adica: Satu Mare, Tulcea, Constanta, Bihor, Salaj, Braila, Ialomita si Calarasi. Datele au fost facute publice si de Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), prin interemediul unui comunicat recent. In plus, potrivit ANSVSA, de la publicarea comunicatului si pana astazi, pe lista judetelor in care s-au semnalat focare s-a adaugat si Galati.

 

Articolul integral pe CAPITAL

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed