Diosi, OTP: Creşterea cotei unice ar însemna un dezastru pentru economia României (VIDEO)

0

Scenariul cel mai rău pentru economia românească, în opinia lui Laszlo Diosi, şeful OTP Bank, este o creştere a taxelor pentru veniturile populaţiei şi firmelor.

„Un efect devastator l-ar avea creşterea impozitării persoanelor fizice şi companiilor. Este ceva ce nu ar putea suporta nici populaţia şi nici firmele. Ar fi devastator”, a spus preşedintele OTP Bank România, Laszlo Diosi.

Măsurile de austeritate vor întârzia revenirea economică

„Creşterea economică va veni mai târziu, dar va veni. Când am calculat actualele estimări am văzut un cost al riscului mai mare în prima parte a anului şi mai mic în a doua parte. Acum poate că va fi egal. Poate că din cauza măsurilor de austeritate va fi mai mare în partea a doua a anului”, este de părere preşedintele OTP.

Pe termen lung însă, România are o problemă extrem de serioasă care trebuie rapid rezolvată dacă vrea să mai poată atrage investitori străini, crede Diosi…. competitivitatea.

„Principala mea îngrijorare în acest moment este competitivitatea economiei. Pentru că motorul viitoarei creşteri pentru regiune vor fi din nou investiţiile străine, iar capitalul străin este foarte selectiv. În ultimii doi ani în România nu am văzut decât suplimentări de capital pentru investiţiile deja existente, nimic altceva decât capital suplimentar pentru a acoperi pierderile şi nu pentru creşteri viitoare. Aşadar nu văd investitori noi, vâd câţiva, dar vin pentru fondurile europene, pentru proiecte de energie sau agricultură. Şi asta e tot. Dar nu văd investitori în masă, pentru că astăzi, România nu mai este cel mai competitiv jucător din regiune”,  a mai adăugat Diosi.