DRAGNEA, ziua și atacul: ”Constatat că lui Iohannis îi e lene și să vorbească”

Președintele PSD Liviu Dragnea a lansat sâmbătă, în discursul susținut la Snagov, noi atacuri la adresa președintelui Klaus Iohannis. Dragnea a spus că a „constatat că lui Iohannis îi e lene și să vorbească”, reacție la faptul că șeful statului s-a oprit de mai multe ori în timpul discursului de la Summitul PPE pentru a-și recupera vocea. Este cel mai recent dintre atacurile pe care șeful PSD le-a lansat în ultima vreme la adresa președintelui Iohannis, acestea venind pe fondul speculațiilor că și-ar dori să fie candidatul coaliției la prezidențiale.

 

„Ieri, preşedintele care se îneacă, constat azi că îi e lene să şi vorbească, a semnat bugetul României. Eu nu ştiu cum a reuşit el să îl semneze, adică să faci un asemenea efort să iei un stilou să îl semnezi îţi trebuie mult să te gândeşti. Putea să îl semneze de acum o lună şi milioane de copii români ar fi beneficiat de alocaţii mai mari de la 1 martie, deja, la ora asta, primarii din toate localităţile din România ar fi început să lucreze pe programele care sunt finanţate prin acest buget, programele din sănătate ar fi început să funcţioneze, pentru că prin acest buget noi am alocat 7,3 miliarde de lei în plus faţă de anul trecut la Sănătate – este cea mai mare sumă alocată vreodată pentru Sănătate în România. Sunt milioane de copii, milioane de români care vor beneficia de un acces la Sănătate mult mai bun”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

 

„Încercăm de ieri, de când acest „leneş” a aprobat bugetul, este disponibil Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, accesibil pentru autorităţile locale, în valoare de 10 miliarde de euro, unde puteţi depune proiecte doar prezentând autorizaţia de construire sau, dacă Guvernul va completa ordonanţa respectivă, să se poată depune documente pentru reparaţii şi întreţinere curentă. Bani sunt, voinţă politică este”, a mai susţinut Liviu Dragnea.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed