Dumitru Prunariu: Astronomia trebuia să rămână o materie în şcoli

‘Astronomia trebuia să rămână dintotdeauna o materie în şcoli, pentru că ne învaţă ce loc ocupăm noi în univers, iar noi suntem nişte persoane universale. Chiar dacă îngustimea multora a dus la scoaterea acestei materii din programa de învăţământ şi introducerea altora, unele poate nu atât de necesare ca înţelegerea a ceea ce suntem noi, ca fiinţe, de unde venim, care este locul nostru, care e locul pământului în Univers’, a declarat Dumitru Prunariu.

 

Întâlnirea cu Prunariu fost posibilă datorită unui absolvent al primei promoţii a liceului reşiţean, Francisc Tobă, prieten cu fostul astronaut şi cel care, potrivit declaraţiei sale, i-ar fi propus să devină ‘părinte spiritual’ al acestei unităţi de învăţământ.

 

‘Eu am aflat cu surprindere că liceul poartă numele de Traian Vuia. Eu fiind director la Fabrica de avioane, nu ştiam acest lucru. Atunci i-am propus să devină părinte spiritual al liceului. Chiar a rămas plăcut impresionat, că cineva din Banat îi face o asemenea propunere, în timp ce braşovenii săi nu’, a explicat Tobă.

 

Liceul ‘Traian Vuia’ îşi lansează, în aceste zile, oferta educaţională pentru anul 2013 – 2014.

 

‘Nu puteam face acest lucru fără a-l avea printre noi pe Dumitru Prunariu, părintele spiritual al liceului, deoarece, ca în orice familie, cine poate crede că eşti cel mai bun, decât părintele tău. Dumitru Prunariu a acceptat în 2009 să fie părintele spiritual al acestui liceu. Ne mândrim cu acest lucru, mai ales că suntem singurul liceu din România care i-am făcut această ofertă’, a declarat Silvia Nicolaescu, directorul Liceului Traian Vuia.

 

Tot miercuri, Dumitru Prunariu s-a întâlnit şi cu cadrele universitare şi studenţii Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa şi cu membrii Rotary Club Reşiţa.

 

De asemenea, joi, la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Dumitru Prunariu va avea o întrevedere cu directorii unităţilor de învăţământ din judeţ.

 

Dumitru Prunariu a ajuns în Cosmos pe 14 mai 1981. El a petrecut în spaţiu 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed