După „bomba murdară”, Rusia a descoperit „țânțarii de luptă” ai Ucrainei. Reacția Kievului: Este prea târziu pentru a trata pacienții de acolo

Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, a declarat că militarii ruși ar fi descoperit în Ucraina drone care pot „răspândi țânțari infectați cu viruși periculoși”, scrie publicația ucraineană Pravda.

Diplomatul rus a susținut în cadrul unei sesiuni a Consiliului de Securitate al ONU că, în martie, trupele rusești care erau staționate în regiunea Herson au descoperit „trei drone echipate cu recipiente de 30 de litri care pot fi folosite pentru a pulveriza substanțe biologic active”.

El a precizat că Statele Unite au brevetat o dronă capabilă să împrăștie țânțari infectați cu viruși periculoși.

„Potrivit descrierii, o astfel de dronă transportă un container cu un număr mare de țânțari, purtători de infecții, într-o zonă vizată și îi eliberează. În timp ce mușcă, țânțarii infectează oamenii cu agenți patogeni ai unor boli deosebit de periculoase”, a spus Nebenzia. Potrivit acestuia, un militar infectat va fi incapabil să îndeplinească sarcinile care îi sunt atribuite iar „boala poate fi un instrument militar mai valoros decât cele mai moderne arme și echipamente militare”.

Reprezentantul rus a continuat afirmând că „o astfel de infecție în rândul militarilor inamici ar avea un efect militar semnificativ”.

Nebenzia a mai declarat că Federația Rusă a primit unele documente privind „răspândirea unor infecții periculoase prin intermediul păsărilor migratoare, în special gripa înalt patogenă și boala Newcastle, și al liliecilor, capabile să infecteze oamenii cu agenții cauzatori ai ciumei, leptospirozei, brucelozei, precum și cu coronavirusuri și filovirusuri”.

Andrii Yermak, șeful biroului președintelui Ucrainei, a reacționat sec la declarațiile reprezentantul rus la ONU:

„Țânțari de luptă, bombe murdare…

Este deja prea târziu pentru a trata pacienții de acolo. Ei ar trebui să fie izolați în camera numită Rusia”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed