Economiştii sunt împotriva unui al doilea plan de stimuli în Statele Unite

0
Numai opt din cei 51 de economişti ce au luat parte la cel mai recent sondaj derulat de Wall Street Journal au considerat că sunt necesari mai mulţi stimuli, sugerând, în medie, un pachet suplimentar de 600 miliarde dolari.

În medie, economiştii au prevăzut un nivel al şomajului de cel puţin 10% până în iunie anul viitor, cifra urmând să scadă la 9,5% până în decembrie 2010.

Allen Sinai, din cadrul Decision Economics, susţine că Statele Unite se vor confrunta cu un nivel foarte mare al şomajului, însă nu susţine un nou pachet de stimuli, spunând că „întârzierile înregistrate de acţiunile de politică fiscală şi moentară trebuie să îşi facă efectele”.

Ca majoritatea celor chestionaţi, Sinai a spus că cei mai mulţi stimuli nu se vor resimţi până în 2010.

Întrebaţi cât de mult au ajutat stimulii economia, 53% dintre respondenţi au spus că ajutoarele au oferit un oarecare impuls, însă efectele majore nu s-au resimţit încă.

Această idee a fost prezentată şi de administraţia Obama în ceea ce priveşte programul de stimuli. În timp ce unii democraţi, precum Steny Hoyer, au spus că sunt dispuşi să susţină o nouă rundă de stimuli, Rob Nabors, director adjunct al departamentului bugetar al Casei Albe, a declarat miercuri că administraţia nu discută un nou pachet.

Mulţi economişti aleg să aştepte să vadă modul în care va evolua situaţia, în contextul în care aceştia estimează, în medie, că cel de-al doilea trimestru, care tocmai s-a încheiat, a fost ultimul în care produsul intern brut s-a comprimat. Economiştii prevăd, de asemenea, că economia va ieşi din recesiune luna viitoare.

Unii economişti au avut alte motive pentru care s-au opus stimulilor. Mai mult de o treime dintre respondenţi au spus că pachetul guvernamental va avea numai un efect minor asupra economiei, în timp ce 6% susţin că stimulii au afectat economia.

Preşedintele american Barack Obama a înaintat un pachet de stimuli financiari de 787 miliarde dolari pe doi ani, pe care democraţii, care controlează Congresul, l-au înaintat Camerei Reprezentanţilor şi Senatului în februarie, urmând ca acesta să creeze sau să salveze patru milioane de locuri de muncă.