EnergoBit sistează dezvoltarea de proiecte fotovoltaice, după modificarea legislaţiei

„Percepţia noastră este că prin noua legislaţie se doreşte stoparea unor astfel de investiţii. Noi nu ne putem opune. Sunt riscuri prea mari”, a afirmat Gadola.

 

El a mai spus că EnergoBit intenţiona să dezvolte mai multe parcuri fotovoltaice, puse acum „pe hold, dar fără mari speranţe”, şi că va căuta alte oportunităţi în România.

 

Guvernul acordă producătorilor de energie regenerabilă un ajutor sub forma certificatelor verzi. În luna iunie Executivul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, amânarea, în perioada 1 iulie 2013-1 ianuarie 2018, a unui număr de certificate verzi, în funcţie de tehnologia folosită la producerea electricităţii.

 

Potrivit ordonanţei de urgenţă, energia eoliană va primi, în perioada respectivă, un certificat verde, în loc de două, iar energia fotovoltaică va primi patru în loc de şase. Totodată, energia produsă în centrale fotovoltaice situate pe terenuri agricole nu mai primesc certificate verzi.

 

Asociaţiile companiilor din domeniu au avertizat de mai multe ori că modificarea legislaţiei va determina oprirea unor investiţii în producţia de energie regenerabilă, estimate la peste 3 miliarde de euro.

 

EnergoBit a fost înfiinţat în 1990, fiind specializat în domeniul echipamentelor şi lucrărilor pentru industria energetică. Fondul polonez de investiţii Innova Capital a preluat, la finalul anului trecut, 53% din capitalul EnergoBit.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed