Europa League: Trei din cele patru echipe româneşti participante au terminat pe ultimul loc în grupă. VEZI REZULTATE

În ciuda faptului că nicio echipă românească dintre cele patru participante în grupele Ligii Europa nu a reuşit calificarea, România va avea o reprezentantă în 16-imile competiţiei. Unirea Urziceni s-a clasat pe locul 3 în Grupa G a Ligii Campionilor, cu cel mai bun punctaj dintre cele opt echipe din această situaţie, şi va face parte din urna capilor de serie la tragerea la sorţi care va avea loc vineri.

În Grupa A, FC Timişoara a strâns 5 puncte din cele 6 etape şi este singura echipă românească pregătită de acelaşi antrenor pe tot parcursul campaniei. Deşi a început bine, cu o remiză albă pe terenul lui Ajax, bănăţenii au cedat în etapa a doua, surprinzător, pe teren propriu în faţa lui Dinamo Zagreb, scor 0-3. A urmat dubla cu Anderlecht, 0-0 pe teren propriu şi 1-3 în deplasare, la finalul căreia şansele de calificare au rămas doar teoretice. În etapa a 5-a, Timişoara a cedat, acasă, în faţa lui Ajax, scor 1-2, şi şi-a anulat orice posibilitate de calificare. Elevii lui Sabău au reuşit prima victorie din acest sezon al cupelor europene în ultimul meci din faza grupelor, scor 2-1, pe terenul lui Dinamo Zagreb.

Clasamentul final al Grupei A: 1. ANDERLECHT 11p, 2. AJAX 11p, 3. Dinamo Zagreb 6p, 4. FC Timişoara 5p.

În Grupa F, Dinamo a acumulat 6 puncte şi s-a clasat pe locul 3, fiind singura echipa din România care nu a terminat pe ultimul loc şi singura care a păstrat şanse de calificare până în ultima etapă. Roş-albii au debutat cu un succes pe terenul lui Sturm Graz, scor 1-0, dar a urmat o înfrângere cu acelaşi scor, pe teren propriu, în faţa lui Panathinaikos Atena, într-un meci în care Claudiu Niculescu a ratat un penalty în ultimele minute de joc. A urmat dubla cu Galatasaray, ambele meciuri fiind pierdute, 1-4 (d) şi 0-3 (a), şi victoria în faţa lui Sturm Graz, scor 2-1, acasă, care, coroborată cu înfrângerea lui Panathinaikos la Istanbul, îi păstra pe roş-albi în cursa pentru calificare. Pentru acest deziderat, formaţia din Ştefan cel Mare avea nevoie de o victorie în ultima etapă, pe terenul lui Panathinaikos, cu orice scor, mai puţin 1-0. Deşi au ratat patru mari ocazii de gol şi au avut şi o bară, dinamoviştii au pierdut cu 0-3 şi au ratat calificarea. Roş-albii au fost pregătiţi pe durata partidelor din grupă de trei antrenori, Dario Bonetti (primele două etape), Ion Marin (etapa a treia) şi Cornel Ţălnar (ultimele trei runde).

Clasamentul final al Grupei F: 1. GALATASARAY 13p, 2. PANATHINAIKOS 12p, 3. Dinamo 6p, 4. Sturm Graz 4p.

În Grupa H, Steaua a acumulat 4 puncte, în urma a 4 rezultate de egalitate, şi a ocupat ultimul loc, în ciuda faptului că a fost singura echipă din România cap de serie la tragerea la sorţi. De altfel, Steaua este singura formaţie dintre cele patru care nu a reuşit să câştige niciun meci în grupă. Roş-albaştrii au debutat cu un egal, scor 0-0, pe teren propriu, cu Şerif Tiraspol, la acea vreme echipa cea mai slab cotată din grupă, iar la finalul jocului antrenorul Cristiano Bergodi a fost demis şi înlocuit cu Mihai Stoichiţă, care a stat pe bancă în celelalte 5 etape, în care s-au consemnat următoarele rezulate: 0-0 (d) cu Twente, 0-1 (a) şi 1-3 (d) cu Fenerbahce, 1-1 (d) cu Şerif Tiraspol şi 1-1 (a) cu Twente Enschede.

Clasamentul final al Grupei H: 1. FENERBAHCE 15p, 2. TWENTE ENSCHEDE 8p, 3. Şerif Tiraspol 5p, 4. Steaua 4p.

În Grupa K, CFR Cluj s-a clasat pe ultimul loc, cu 3 puncte, pe care le-a câştigat în prima etapă, în urma victoriei de pe teren propriu, scor 2-0, cu FC Copenhaga. În runda cu numărul doi, ardelenii au pierdut la limită pe terenul lui PSV Eindhoven, scor 0-1, după care a urmat dubla cu Sparta Praga, încheiată cu două înfrângeri 0-2 (d) şi 2-3 (a). În aceste patru etape, echipa a fost pregătită de portughezul Antonio Conceicao, după care a fost preluată de italianul Andrea Mandorlini. În ciuda acestei schimbări, CFR a pierdut şi ultimele două partide din grupă, 0-2 (d) cu FC Copenhaga şi 0-2 (a) cu PSV Eindhoven.

Clasamentul final al Grupei K: 1. PSV EINDHOVEN 14p, 2. FC COPENHAGA 10p, 3. Sparta Praga 7p, 4. CFR Cluj 3p.

Rezultatele înregistrate joi în ultima etapă din faza grupelor

Formaţia austriacă FC Salzburg a învins, joi, pe Villarreal, scor 1-0, în deplasare, şi este singura echipă care se califică în 16-imile Ligii Europa cu punctaj maxim, informează UEFA.

Grupa A

Ajax Amsterdam – Anderlecht Bruxelles 1-3 (Emanuelson 77 / Lukaku 13, 23, Legear 43)

Dinamo Zagreb – FC Timişoara 1-2 (Scutaru 80-autogol / Bucur 67, Goga 84)

Clasament: 1. ANDERLECHT 11p, 2. AJAX AMSTERDAM 11p, 3. Dinamo Zagreb 6p, 4. FC Timişoara 5p.

Grupa B

Lille – Slavia Praga 3-1 (Cabaye 25, Gervinho 40, Obraniak 80 / Vlcek 56)

Genoa – Valencia 1-2 (Crespo 51 / Bruno 45, Villa 90)

Clasament: 1. VALENCIA 12p, 2. LILE 10p, 3. Genoa 7p, 4. Slavia 3p.

Grupa C

Hapoel Tel-Aviv – Hamburg 1-0 (Yeboah 23)

Rapid Viena – Celtic Glasgow 3-3 (Jelavic 1, 8, Salihi 19 / Fortune 24, 67, McGowan 90)

Clasament: 1. HAPOEL 12p, 2. HAMBURG 10p, 3. Celtic 6p, 4. Rapid Viena 5p.

Grupa G

Lazio Roma – Levski Sofia 0-1 (Yovov 61). La gazde, Ştefan Radu a fost rezervă.

Villarreal – FC Salzburg 0-1 (Svento 7)

Clasament: 1. FC SALZBURG 18p, 2. VILLARREAL 9p, 3. Lazio 6p, 4. Levski 3p.

Grupa H

Steaua – Twente Enschede 1-1 (Kapetanos 18 / Stam 35)

Fenerbahce Istanbul – Şerif Tiraspol 1-0 (Ugur Boral 15). La oaspeţi, Constantin Arbănaş a fost integralist.

Clasament: 1. FENERBAHCE 15p, 2. TWENTE ENSCHEDE 8p, 3. Şerif Tiraspol 5p, 4. Steaua 4p.

Grupa I

Benfica Lisabona – AEK Atena 2-1 (Di Maria 45, 73 / Blanco 84). La oaspeţi, Ilie Iordache a intrat pe teren în minutul 78.

Everton – BATE Borisov 0-1
(Iurevich 75)

Clasament: 1. BENFICA 15p, 2. EVERTON 9p, 3. Borisov 7p, 3. AEK Atena 4p.

Celelalte meciuri din ultima etapă a fazei grupelor s-au disputat miercuri.

Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în 16-imi.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed