Explozie la un depozit de deșeuri din Popești Leordeni! Sunt persoane grav rănite

UPDATE Ora 16.00: Șapte persoane au fost transportate la spital în urma exploziei, dintre care șase au suferit arsuri și una fiind intoxicată cu fum. Dintre cele șase cu arsuri, cinci sunt în stare gravă, fiind intubate.

Ministerul Sănătății a anunțat că, dintre pacienții intubați, 2 persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni și alte 3 persoane la Spitalul de Urgență Floreasca.

La Spitalul de Urgență Sf. Ioan au fost transportate alte 2 victime, dintre care una cu arsuri minore și una intoxicație de fum.

4 persoane care acuzau probleme respiratorii au fost evaluate la fața locului și au refuzat transportul la spital.

După ce pacienții sunt stabilizați și evaluați la Unitatea Funcțională de Arși Floreasca și la Unitatea Funcțională Bagdasar-Arseni, specialiștii vor decide abordarea terapeutică și, în funcție de situația pacienților, aplică prevederile Ordinului ministrului Sănătății 2063/2020, precizează ministerul. Este vorba despre întrunirea comisiei de specialitate în vederea transferului în centre de arși din străinătate.

În acest moment, prioritatea echipelor medicale o reprezintă stabilizarea și evaluarea pacienților în vederea stabilirii conduitei terapeutice și a oportunității transferului, mai precizează Ministerul Sănătății.

Știrea inițială: O explozie s-a produs vineri la un utilaj dintr-o hală de reciclare din Popesti Leordeni, potrivit ISU. Sunt 11 persoane ranite (5 în stare gravă – intubați, 6 în stare ușoară).

La fața locului acționeaza 8 mașini speciale de stingere și 7 ambulanțe SMURD.

Potrivit declarațiilor pompierilor, a avut loc o explozie la un utilaj care toca produse de înfrumusețare expirate, precum spray-uri. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed