Firma care trebuia să livreze măștile pentru persoanele defavorizate amenință Guvernul

„Naguma Medical Supply, parte a grupului InteRo, a livrat deja aproape 50 de milioane de măști 3 PLY ca parte a contractului semnat pe 11 august cu Ministerul Sănătății, urmând ca restul de 53 milioane de măști destinate românilor din categorii defavorizate să fie livrate până la finalul săptămânii viitoare”, se arată în comunicatul de presă al societății.

Compania amenință Guvernul că va cere penalizări de 66 milioane de lei dacă ministerul Sănătății va rezilia contractul.

„Deși nu am primit până acum nicio notificare oficială din partea Ministerului privind eventuale nemulțumiri privind întârzierea livrărilor, am fost surprinși de declarațiile recente ale Ministrului Nelu Tătaru care ar lua în calcul rezilierea contractului. Menționăm că avem în contact o clauză ce prevede o perioadă de grație de 15 zile de la primirea unei astfel de notificări înainte de rezilierea legitimă. Orice decizie unilaterală care ar implica nerespectarea acestei clauze implică penalizări de 66 milioane RON. Echipele noastre muncesc la foc continuu și garantăm că ne vom îndeplini obligațiile contractuale până la finalul săptămânii viitoare”, a declarat Michael Topolinski, fondatorul companiei.

Firma omului de afaceri Michael Topolinski a mai fost somată de Ministerul Sănătății să-și respecte obligațiile, deoarece a depășit termenele pentru depunerea garanției, iar în prezent a depășit termenele contractuale.

Primele măști au fost livrate de Naguma Medical Supply SRL abia în 24 august, după ce Ministerul Sănătății a somat firma să respecte prevederile contractuale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed