FMI aşteaptă de la G20 măsuri pentru a asigura o revenire durabilă a economiei

În cadrul unui briefing de presă la Washington, Atkinson a indicat că multe lucruri au fost deja realizate ca urmare a angajamentelor luate la reuniunea G20 din aprilie, de la Londra.

"Aştept de la decidenţi să se concentreze de data aceasta pe ceea ce trebuie să fie făcut pentru a se asigura că revenirea, al cărei început începem să-l vedem, este una durabilă şi că sistemul economic mondial se întăreşte, după lecţiile pe care le-am primit în perioada crizei", a afirmat Atkinson.

Oficialul FMI a explicat că aceasta implică "menţinerea unor politici de relansare atât timp cât îşi au rostul, soluţionarea problemelor imediate, legate de buget sau de reforme structurale, pentru a favoriza o redresare care să fie durabilă şi să creeze slujbe".

FMI îşi va publica noile prognoze macroeconomice în 1 octombrie, dar a estimat recent că revenirea economică va avea loc în prima parte a anului viitor. Instituţia a prevenit, însă, că şomajul va continua să avanseze în multe ţări chiar şi după revenirea la creştere economică.

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, este invitat să participe la summitul G20 de la Pittsburgh, din 24-25 septembrie. (NewsIn)

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed