AcasăEconomieFORT, noua companie de cybersecurity a Bittnet Group, vrea să se listeze...

FORT, noua companie de cybersecurity a Bittnet Group, vrea să se listeze la bursă, cu sprijinul fondului de investiţii Agista

”Global Resolution Experts (GRX) împreună cu ISEC Associates (ISEC), companii din domeniul securităţii cibernetice, devin FORT, în urma unui proces complex de rebranding. Astfel, în perioada imediat următoare, operaţiunile GRX vor fi unificate cu cele ale ISEC. Se va realiza, totodată, consolidarea întregii activităţi a Bittnet Group în sectorul cybersecurity sub aceeaşi identitate. Pentru a continua planurile strategice de expansiune, noua entitate are în plan listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti”, arată companiile.

Acţionarii, printre care se află fondul de investiţii în curs de autorizare Agista, au aprobat listarea în Adunarea Generală.

„Ne bucură această schimbare de perspectivă, pentru că ne oferă resursele necesare să intrăm într-o altă etapă şi să concretizăm obiectivele ambiţioase pe care ni le-am propus. Momentul consolidării poziţiei noastre este unul deosebit de favorabil. Conform raportului McKinsey (2022), piaţa globală este estimată să crească la 101,5 miliarde de dolari până în 2025, pe fondul intensificării numărului de atacuri cibernetice de la an la an”, a declarat Vladimir Ghiţă, CEO FORT, adăugând că rezultatele financiare bune ale companiei susţin trendul ascendent al pieţei.

Noua entitate FORT va furniza servicii specifice în domeniul securităţii cibernetice, precum audit de conformitate IT pentru diverse norme şi regulamente emise de entităţi juridice naţionale (Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Banca Naţională a României sau Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică), servicii de teste de penetrare pentru aplicaţii mobile, web şi infrastructură IT, servicii de consultanţă pentru securizarea mediului în care operează companiile, dar şi servicii de proiectare, implementare şi mentenanţă pentru soluţii din domeniul securităţii IT. Strategia de dezvoltare a companiei are în vedere atât consolidarea operaţiunile locale, cât şi accelerarea colaborărilor cu clienţi internaţionali.

 „Cifra de afaceri şi profitul net au crescut în primul semestru al anului 2022 faţă de perioada similară a anului anterior şi ne aşteptăm la o dinamică pentru semestrul al doilea care să permită atingerea obiectivelor asumate la începutul anului, respectiv o creştere cu cel puţin 25% pentru cei doi indicatori principali. În mod cert, rezultatele au venit pe fondul creşterii echipei cu 30%, colectivul nostru depăşind astăzi 30 colegi. Ne dorim ca acest nucleu de specialişti să reprezinte bazele pe care vom solidifica şi creşte prezenţa pe piaţa serviciilor specifice securităţii cibernetice”, adaugă el.

FORT urmăreşte atingerea poziţiei de lider al sectorului securităţii cibernetice din România mulţumită competenţelor, experienţei şi expansiunii echipei, iar, alături de fondul de investiţii în curs de autorizare Agista, noua companie de cybersecurity FORT are în plan listarea pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în viitor.

„Securitatea cibernetică este azi un subiect extrem de important care ne afectează pe toţi, fie că vorbim de companii sau personal. Pe măsură ce tehnologia avansează şi noi folosim tot mai mult dispozitive conectate la internet, cu atât este esenţială păstrarea în siguranţă a sistemelor şi datelor noastre. La Agista, credem că securitatea cibernetică a devenit în ultimii ani o nevoie primară, aflată chiar la baza piramidei lui Maslow, de aceea, am decis să investim capital şi know-how pentru crearea unui ecosistem de parteneri care lucrează îndeaproape pentru securizarea sistemelor”, a declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.

GRX a fost fondată în 2015, cu scopul de a oferi servicii profesionale şi personalizate în domeniul securităţii cibernetice către clienţi mari locali şi internaţionali. În acest timp, compania a ajuns la un număr de 20 de experţi recunoscuţi internaţional în piaţa de securitate, oferind servicii de audit şi consultanţă atât către industriile tradiţionale de banking, insurance, sector public, dar şi către startup-uri, datorită expertizei în tehnologiile de ultimă generaţie şi a practicilor DevSecOps.

ISEC Associates (ISEC) este una dintre cele mai vechi companii de servicii de securitate IT din piaţa locală, fiind fondată în 2003 ca divizie de servicii de securitate IT a Provision IT Group. ISEC a furnizat de-a lungul anilor consultanţă de cybersecurity pe piaţa locală şi internaţională, servicii de audit şi teste de securitate la nivelul infrastructurilor complexe ale clienţilor din diferite verticale reglementate. ISEC este, din august 2021, prima achiziţie a Bittnet Group în zona de servicii de securitate cibernetică.

Agista este primul fond de investiţii românesc care accelerează IMM-urile locale, dedicat pieţei AeRO, prin instrumentele pieţei de capital. Agista este un brand Impetum Group, grupul românesc format din reunirea celor 4 brand-uri: CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România cu 20 de ani de experienţă în management de criză, ROCA Investments, private equity care urmăreşte consolidarea şi scalarea IMM-urilor, ROCA X, venture capital destinat start-up-urilor disruptive din piaţa de tehnologie şi Agista, fond de investiţii în curs de autorizare care scalează IMM-urile locale prin piaţa de capital. Impetum Group reprezintă un ecosistem antreprenorial românesc care pune laolaltă capital, management şi resurse.

Bittnet Group este un grup de companii ce activează în domeniul IT cu două axe principale: educaţie (training) prin companiile Bittnet Training, Equatorial sau The Elearning Company şi tehnologie prin Dendrio, Elian, Toptech, 2Net, Nenos sau Optimizor. Este prima companie de IT din România listată la bursă şi singura de pe Piaţa Reglementată.

 

Ultimele Articole