Gardul Palatului Cotroceni, vandalizat: Mesaj jignitor la adresa preşedintelui Iohannis

Un bărbat este cercetat penal pentru distrugere după ce ar fi scris cu spray pe gardul Palatului Cotroceni un mesaj jignitor la adresa preşedintelui Klaus Iohannis.

Conform imaginilor apărute în spațiul public, bărbatul care ar fi vandalizat gardul Palatului Cotroceni ar fi fostul deputat PNL Marian Căpăţână.

„Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, în care se observă un bărbat care inscripţionează un text, cu un spray cu vopsea, pe gardul împrejmuitor al Palatului Cotroceni, facem precizarea că în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”,  a transmis, luni, Poliţia Capitalei.

Bărbatul a fost identificat, iar cercetările sunt efectuate de Secţia 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Acesta a scris pe gardul Palatului Cotroceni mesajul „Iohannis trădător”.

În urmă cu o săptămână, Marian Căpăţână a vandalizat și gardul vilei din care trebuie evacuat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Fostul deputat PNL Marian Căpăţână a fost condamnat în dosarul şpăgii de la Bercea Mondial, după ce ar fi intermediat şpaga de la Bercea Mondial din dosarul fratelui fostului preşedinte Traian Băsescu.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed