General Electric: România va traversa în curând o revoluţie în sectorul energetic

„Veţi vedea în România în curând o aprigă competiţie în sectorul de producţie a energiei. Se construiesc mai multe conducte de interconectare între ţări. Dacă înainte gazul venea de la est la vest, acum vine pe direcţia nord-sud sau din sud către nord. Asta va schimba modul de producţie a energiei în Romania”, a declarat directorul executiv regional GE pentru Europa Centrală, Leslaw Kuzaj, într-un interviu pentru Agenţia NewsIn. Acesta spune că vom vedea în România proiecte pe energie regenerabilă, se construiesc totodată ferme eoliene, inclusiv prin GE, se va produce şi o schimbare majoră în sistemele de iluminat şi vor exista schimbări şi în ceea ce priveşte panourile solare. „Deci va exista o mare revoluţie care vă bate la uşă chiar acum. România are nevoie de un mixt energetic (nuclear, gaz natural, regenerabile). Nu există o singură sursă pe care să te bazezi. Trebuie să le ai pe toate. Va exista o revoluţie, nu am nicio îndoială”, a precizat reprezentantul GE. Potrivit lui Kuzaj, este nevoie de conducte de interconectare a reţelelor de gaze între ţări, pentru a face faţă cererii.

 

„Dacă te uiţi pe harta Europei, cea mai mare parte a gazului consumat vine din Rusia şi conductele prin care trece gazul sunt orizontale. Dar în viitorul apropiat vom vedea conducte de la Marea Baltică la Marea Adriatică, dar şi de la Marea Adriatică spre Marea Baltică”, a menţionat Leslaw Kuzaj.

 

GE: Cea mai mare problemă a României este lipsa infrastructurii

 

În opinia lui Leslaw Kuzaj, cea mai mare problemă cu care se confruntă România este lipsă infrastructurii. „Această regiune este foarte importantă pentru GE, unde suntem prezenţi de peste 20 de ani. Cea mai mare provocare în această zonă este că trebuie să-şi modernizeze infrastructura, după atâţia ani de comunism. Când vorbim de modernizarea infrastructurii, mă refer la două etape: să modernizăm ceea ce se numeşte ‘infrastructura de bază’, adică drumuri, poduri, şcoli, spitale, trotuare, iar o a doua etapă ar fi tehnologia infrastructurii”, a spus Leslaw Kuzaj. Kuzaj afirmă că cea mai mare problemă pentru Guvernul României este, odată ce infrastructura de bază va fi finalizată, cum am vrea să ne dezvoltăm, cum ne dorim să recuperăm decalajul faţă de restul Europei, în termeni de competitivitate. Oficialul General Electric mai spune că infrastructura necesită într-adevăr investiţii foarte mari, dar te foloseşti de ea pentru 40-50 de ani. „Dacă optezi pentru o infrastructură ieftină, atunci nu vei avea ceva de calitate. Însă dacă azi alegi varianta scumpă şi optezi astfel pentru o infrastructură care este de calitate, atunci te ţine 40-50 de ani şi vei recupera astfel decalajul faţă de restul Europei. Altfel, procesul de ‘a ajunge din urmă’ va dura mai mult pentru voi”, a subliniat Leslaw Kuzaj.

 

Acesta consideră că România nu va fi niciodată competitivă fără o infrastructură competitivă.

 

„Aici, pentru prima dată în istorie, aveţi două lucruri care merg foarte bine împreună: aveţi bani, dar există şi cerere. Aveţi bani de la Uniunea Europeană, de la investitori străini, dar şi din creşterea economică. Având acestea, cheia este în întrebarea: Cum v-aţi dori voi să vă dezvoltaţi? Cumpărând lucruri ieftine şi proaste sau folosind cea mai performantă tehnologie?”, se întreabă Kuzaj.

 

În ceea ce priveşte managementul şi rezultatele GE în România, Kuzaj spune că deşi GE se descurcă bine în România, el nu este niciodată mulţumit. „Nu sunt mulţumit de rezultate, pentru că văd că potenţialul ţării este mai mare decât veniturile noastre. Deci trebuie să realizăm mai mult decât până acum. Ne vom implica şi în alte proiecte aici, pentru că noi credem în viitorul acestei regiuni”, a menţionat şeful GE pentru Europa Centrală.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed