GROAZNIC! Își dau foc la case ca să nu pună dușmanul mâna pe ele

Oamenii din regiunile aflate în apropierea Nagorno-Karabah, asupra cărora Azerbaidjanul urmează să recâştige controlul duminică, 15 noiembrie, și-au incendiat locuințele înainte de plecarea spre Armenia. Zeci de case au fost arse de flăcari în împrejurimi.

MOISE GURAN prezice o prăbușire fără precedent a economiei României

„Aceasta este ultima zi, mâine soldaţii azeri vor fi acolo,” a spus un soldat din satul Charektar, din regiunea Kalbajar, care urmează să fie predată Azerbaidjanului.

Numai în acest sat, marcând limita cu districtul vecin Martakert, care trebuie să rămână sub control armean, cel puţin şase case au fost incendiate sâmbătă dimineaţă.

BĂTAIE de JOC! Peste 100 de persoane au fost reținute fără mandat și fără măsuri de protecție

 

Într-un material video publicat de BBC, oamenii spun că nu-și vor lăsa casele pe mâinile străinilor și că știe deja că toți cei din regiune își vor arde locuințele înainte să plece.

”Aceasta este casa mea, nu o pot lăsa pe mâna turcilor,” a spus proprietarul uneia dintre casele incendiate. ”Toată lumea îşi va arde casa astăzi (…) Ni s-a dat termen până la miezul nopţii să plecăm. Am mutat şi mormântul părinţilor, azerbaidjanii vor avea o plăcere să profaneze mormintele noastre, este insuportabil,” a adăugat el.

 

Un acord de pace semnat între Erevan şi Baku sub egida Moscovei a încheiat aproape şapte săptămâni de lupte intense în Nagorno Karabah. Azerbaidjanul a recucerit mari teritorii care se aflau sub control armean de la începutul anilor 1990. Aproape 2.000 de soldaţi ruşi vor fi acum dislocaţi acolo, pentru menţinerea păcii.

Regiunea Nagorno-Karabah este recunoscută ca fiind azeră, dar din 1994 e condusă de armeni. Conform acordului semnat între Azerbaidjan şi Armenia, începând din 15 noiembrie armenii trebuie să cedeze controlul a mai multe districte și să-și părasească locuințele.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed