Grupul Renault Nissan investeşte 160 milioane euro într-o nouă fabrică din Portugalia

Investiţia se cifrează la 160 milioane de euro, construcţia fabricii fiind programată în perioada 2010 – 2012.

În locaţia Renault CACIA din Portugalia grupul prognozează o producţie anuală de 50.000 unităţi.

Decizia RenaultNissan de a investi în Portugalia are la bază şi angajamentul autorităţilor privind dezvoltarea unei reţele de 1300 staţii pentru încarcarea autoturismele cu propulsie electrică.

Alianţa Renault – Nissan a decis să fabrice în serie, la preţuri accesibile, o gamă completă de vehicule electrice cu emisii zero începând cu anul 2011.  Astfel, Renault a decis să producă viitorul model de autoturism electric Twizy Z.E. Concept ( vezi aici cum arata acest model) la uzina din Valladolid, la 150 kilometri nord-vest de Madrid.  În aceste condiţii alegerea Portugaliei pentru noua investiţie a grupului nu a fost întâmplătoare.

În luna septembrie a acestui an Renault a semnat un parteneriat cu Better Place pentru dezvoltarea modelului electric Fluence ZE ( foto). Conform acordului, în 2011 vanzările pentru noul model vor începe în Israel şi Danemarca, iar până în 2016 volumul vânzărilor trebuie să atingă cifra de 100.000 unităţi.

În video poţi vedea conceptul Renault Fluence ZE care va fi vândut şi în România:

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed