Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an. Vezi cum s-au împărţit banii (VIDEO)

„Prin rectificarea pe care am avut-o în vedere am realizat o prioritizare a investiţiilor publice, astfel încât fiecare minister a fost mandatat să decidă ce investiţii sunt prioritare şi să aloce bani pentru finalizarea acestora”, a declarat premierul Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern.

med
Conform proiectului de rectificare, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va primi în plus 4,36 miliarde lei, reprezentând transferuri de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap, precum şi a pensiilor IOVR, indemnizaţiilor reparatorii, alocaţiilor de stat pentru copii, alocaţiilor familiale, indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi altor ajutoare sociale.

Ministerul Sănătăţii va primi la rândul său încă 2,81 miliarde lei, reprezentând transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru acoperirea deficitului.

Alte fonduri vor fi alocate Ministerului Mediului şi Pădurilor (241,2 milioane lei), Ministerului Economiei (207,1 milioane lei), Ministerului Culturii (56,9 milioane lei, pentru restaurarea şi reabilitarea monumentelor istorice, precum şi consolidarea unor clădiri culturale, ca Biblioteca Naţională a României, Teatrul I.L. Caragiale), Ministerului Comunicaţiilor (49,6 milioane lei, în principal, pentru plata serviciilor de închiriere de licenţe aferente produselor Microsoft), Academiei Române (17 milioane lei, pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile).

Vor fi însă tăiate bugetele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ( cu 494,6 milioane lei), Ministerului Administraţiei şi Internelor (476,8 milioane lei), Ministerului Apărării Naţionale (278,5 milioane lei), Ministerului Justiţiei (198 milioane lei), Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (168,6 milioane lei), Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (142,5 milioane lei), Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (121,7 milioane lei), Ministerului Public (105,2 milioane lei).

Guvernul apreciază în nota de fundamentare a proiectului că vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a pensiilor de asigurări sociale de stat şi a indemnizaţiilor de şomaj şi „evitarea declanşării unor conflicte sociale”. Astfel, a declarat premierul Emil Boc, bugetul de pensii a fost suplimentat cu 3,8 miliarde lei şi CNAS a primit 0,9 miliarde lei pentru plata altor obligaţii din domeniul sanitar.

Veniturile estimate la bugetul consolidat scad la rectificare cu 3,4 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse doar cu 714 milioane lei, cele mai mari diminuări de venituri fiind la impozitul pe venit, accize şi impozitul pe profit, Guvernul bazându-se pe resurse suplimentare din creşterea TVA.

Cheltuielile pe acest an ale bugetului asigurărilor pentru şomaj vor fi majorate cu 1,1 miliarde lei prin rectificarea bugetară, Guvernul anticipând pentru perioada imediat următoare o reducere a numărului de salariaţi faţă de prognoza utilizată la construcţia iniţială a bugetului.

Sumele defalcate din TVA alocate de la bugetul de stat către bugetele locale vor fi reduse la rectificarea bugetară cu 2,1 miliarde lei, scădere care va afecta atât fondurile pentru salarii şi sporuri în învăţământul preuniversitar, cât şi cele pentru alocaţii sociale, săli de sport şi drumuri.

Bugetul CFR Călători şi cel al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare vor fi suplimentate de Guvern pentru acoperirea unor datorii faţă de alte companii, inclusiv către E.ON Gaz, condiţia fiind însă ca sumele astfel încasate de către furnizorul de gaze să fie vărsate la buget ca dividende.

Proiectul mai prevede că Electrica şi Romgaz vor dona la buget câte 400 milioane lei, iar Loteria va dona 74 milioane lei din profitul anilor precedenţi şi vânzări de active, iar firmele subvenţionate şi cu pierderi anterioare, dar care înregistrează profit în 2010 vor repartiza profitul pentru acoperirea acestor pierderi.

Pentru întregul an se estimează o reducere în termeni reali a Produsului Intern Brut de 1,7–1,9%, comparativ cu creşterea de 1,3% avută în vedere la fundamentarea bugetului iniţial, şi un deficit bugetar de 6,8%, faţă de 5,9% iniţial.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed