Guvernul extinde valabilitatea pașapoartelor pentru a evita aglomerația de la ghișee

„Pe ordinea de zi avem un punct referitor la extinderea termenelor de valabilitate a pașapoartelor și condițiile de emitere ale acestora. Pentru că dorim să eliminăm cozile de la pașapoarte, vom extinde termenele de valabilitate ale pașapoartelor prin mai multe modificări și completări aduse Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Valabilitatea pașapoartelor simple electronice va fi extinsă la 10 ani, față de cinci ani în prezent, în cazul persoanelor care au împlinit vârsta de 25 de ani, respectiv de la trei la cinci ani pentru persoanele cuprinse între 12 și 25 de ani”, a declarat premierul.

 

 

Totodată, Executivul modifică și cadrul normativ care reglementează eliberarea pașaportului simplu temporar, care va putea fi emis în anumite situații de urgență: pentru probleme de sănătate, familiale sau profesionale, sau în cazul în care titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui pașaport simplu electronic.

 

„Pentru situațiile în care se solicită eliberarea unui pașaport simplu temporar în scopul deplasării minorului în străinătate pentru studii sau concursuri oficiale organizate de instituții străine este eliminată obligația ca documentele doveditoare să fie avizate de o unitate administrativă română. Persoanele care, din orice motive, nu doresc eliberarea unui pașaport simplu electronic, pot solicita un pașaport simplu temporar, care le va fi însă eliberat în intervalul în care se emite pașaportul simplu electronic”, explicat Dăncilă.

 

 

Astfel, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 25 de ani valabilitatea pașaportului va fi de 5 ani, față de 3 ani în prezent, pentru copiii cu vârsta de până la 12 ani, pașaportul simplu electronic va fi valabil 3 ani, iar pentru persoanele de peste 25 de ani valabilitatea actului va fi de 10 ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed