Guvernul ia astăzi o decizie cu privire la salariul minim

Guvernul analizează astăzi spionoasa problemă a salariului minim pe 2008. În condiţiile în care sindicatele şi patronatele nu par să se înţeleagă, decizia guvernului este cu atât mai aşteptată cu cât perspectiva unei greve generale pare tot mai apropiată.

În timp ce sindicatele cer un salariu minim net de 540 de lei, patronatele nu acceptă un nivel mai mare de 480 de lei. Ultimele runde de negocieri s-au încheiat fără succes, iar sindicatele au sesizat oficial, săptămâna trecută, Ministerul Muncii, pentru declanşarea procesului de conciliere.

În timp ce sindicaliştii acuză patronii de neseriozitate şi lipsă de preocupare faţă de problemele muncitorilor, patronatele afirmă că majorarea salariilor peste nivelul de 480 de lei ar putea duce la creştere preţurilor şi, implicit, a inflaţiei.

Conform legii, dacă după şapte zile de conciliere cele două părţi nu ajung la un acord, sindicatele pot declanşa o grevă de avertisment de două ore, urmată, după alte cinci zile, de greva generală pe perioadă nedeterminată.

Opţiunile guvernului

Guvernul a anunţat că are mai multe variante în analiză cu privire la nivelul salariului minim pe anul viitor. Niciuna dintre acestea nu se ridică însă la pretenţiile sindicatelor, care cer ca venitul minim în 2008 să fie de 540 de lei.

Negocierile sunt cu atât mai dificile cu cât guvernul a anunţat deja că a fundamentat proiectul de buget pentru anul 2008 luând în calcul o valoare a salariului minim de 450 de lei. Acesta este, de altfel, şi unul dintre argumentele patronatelor în decizia lor de a nu oferi mai mult de 480 de lei sindicatelor.

Dacă în privinţa valorii salariului minim, negocerile par să bată pasul pe loc, în ceea ce priveşte celelalte prevederi ale contractului colectiv de muncă, sindicatele şi patronatele s-au înţeles. Astfel, de anul viitor, plata se va face pe oră şi nu pe lună, cum este stipulat în prezent.

Plata pe oră nu va afecta în niciun fel programul de lucru de opt ore pe zi sau de 40 de ore pe săptămână, au precizat sindicatele. În prezent, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel naţional, salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore este de 440 lei.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed