Guvernul lui Boris Johnson finanţează, după Brexit, regiunile britanice cu 40% mai puţin decât UE, arată un raport parlamentar

”Guvernul a afirmatcă Fondul Regatulu Unit pentru o prosperitate împărtăşită va fi succesorul Fondurilor UE de investiţii structurale”, subliniază în acest raport Comisia parlamentară însărcinată cu Trezoreria.

Boris Johnson spunea, în campania în favoarea Brexitului, că fondurile alocate de UE aveau să fie cel puţin egalate de către Regatul Unit, după acesta devine ”independent”.

Însă, Guvernul britanic, care a făcut din reechilibrarea regională (”levelling up”) unul dintre caii să de bătaie. ”alocă doar 60% din banii alocaţi prin fonduri UE”, relevă autorii raportului.

”Noul fond este menit să fie una dintre piesele centrale ale ambiţiilor guvernamentale, însă este uimitor să vedem suma acestor fonduri redusă în acest fel”, subliniază ei.

Autorii raportului îndeamnă Guvernul pro-Brexit conservator al lui Boris Johnson să prezinte ”detalii suplimentare despre felul în care se va realiza şi măsura reechilibrarea regională” şi avertizează că o ”rebotezare a programelor existente nu va avea impactul scontat”.

Guvernul britanic anunţa la sfârşitul lui octombrie că alocă şapte miliarde de lire sterline în vederea unei revovări a trenurilor şi autobuzelor.

Ulterior s-a constatat că o mare parte a acestor fonduri erau deja alocate şi anunţate anterior.

Numeroase regiuni şi oraşe britanice au depins larg de fonduri europene, înainte de Brexit, în investiţii şi reamenajări, mai ales în regiunile dezindustrializate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed