Igaş: Bugetul MAI pentru anul viitor, mai mic decât în 2011, dar asigură acoperirea cheltuielilor

Ministrul Igaş a explicat că suma acordată MAI din bugetul de stat pentru 2012 asigură continuarea proiectelor europene, dar şi plata salariilor personalului, a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor, a contribuţiilor internaţionale, a sumelor pentru azil, dar şi onorarea contractelor de leasing pentru unele investiţii în laboratoare ale poliţiei, spre exemplu, sau consolidarea unor sedii ale poliţiei.

 

Comparativ cu 2011, când bugetul ministerului s-a ridicat la 1,51% din PIB, respectiv 1,96 miliarde de euro, cel pentru anul 2012 este mai mic, în contextul restructurărilor din Minister, a explicat Igaş.

 

„Până în momentul de faţă nu se poate vorbi de alte restructurări, însă în cazul unor structuri de dezvoltare regională, sunt posibile noi reduceri de personal”, a spus Igaş, care a explicat că ar fi vorba de aproximativ 1.000 de jandarmi, alţi circa 1.000 de angajaţi ai IGSU, dar şi aproximativ 500 de lucrători de la Poliţia de Frontieră.

 

De asemenea, în ianuarie urmează să fie încadraţi în structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor 1.600 absolvenţii de anul acesta ai şcolilor de subofiţeri şi ofiţeri subordonate MAI, din totalul de 2.850 de absolvenţi. Restul vor fi încadraţi în funcţie de vacantarea unor locuri, a precizat ministrul Internelor, în conferinţa de presă susţinută vineri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed