Influencerița surprinsă drogată la volan, Ana Morodan cere îndurare publică! MESAJUL acesteia după ce fost eliberată din arest: ”Am greșit. Nu faceți ca mine. Nu merită!”

Ana Morodan, influencerița surprinsă în trafic băută și drogată, a publicat primul mesaj după ce fost eliberată din arest, în care își cere scuze pentru faptul că a dezamăgit și s-a dovedit un real pericol public.

Cu trei dosare penale deschise în mai puțin de 10 ore (conducere cu permisul suspendat, consum de substanțe interzise și refuzul recoltării de probe biologice, la care se adaugă și un accident provocat), excentrica modistă și-a schimbat total atitudinea.

Dacă la ieșirea din Judecătoria Sectorului 1, care a dispus măsura controlului judiciar pentru următoatele 60 de ani, spunea doar că ”a condus fără carnet” și nu a „făcut alte prostii”, astăzi face apel la clemența publică. Printr-o postare, vedeta emisiunilor de modă supranumită ”contesa digitală”, Ana Morodan  (37 de ani) zice că își cere scuze și a vrut doar să fie ”iubită și fericită”.

Influencerița surprinsă drogată la volan, Ana Morodan cere îndurare publică: ”Nu faceți ca mine. Pentru toți ceilalți, am greșit”

 Pentru copiii și tinerii care mă urmăresc și care visează să fie și ei influenceri. Nu faceți ca mine. Să nu vă credeți mai putrernici decât viața, să nu vă lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită. Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut și mai mult rău.Am vrut doar dă fiu o fată iubită și fericită.Acum mi-aș dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greșește tot satul vine și îl mângâie și îl îmbrățișează. Ei cred că toți suntem buni și avem nevoie mai mult ca oricând de înțelegere și dragoste umană atunci când greșim. Fiind blânzi cu cel care a greșit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea bună. Aveți grijă de mintea și sufletul vostru”, a transmis Ana Morodan, influencerița care are reputația de a fi fost primul vlogger de stil din România.

Marți seara Ana Morodan a fost dusă de polițiști în arest după ce, în doar 10 ore, a rămas fără permis, a fost surprinsă la volan- de acestă dată fără permis-, și nu a oprit la semnalele agenților, a lovit două mașini și, la DrugTest, a ieșit pozitivă la substanțe interzise și alcool.

Ana Morodan a făcut avere din mai multe bussines-uri online. Câți bani face lunar

Supranumită ”Contesa digitală”, fosta avocată Ana Morodan a făcut avere la vârsta sa datorită activității sale în social media, unde a fost pionier al actualității de modă. Are mai multer bussines-uri online care îi aduc venituri considerabile. ”Pot să-mi cumpăr cam tot ce îmi doresc”, spunea Ana Morodan într-un interviu recent în care recunoștea că face și 17.000 de euro pe lună.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed