Iohannis lovește în coaliția de guvernare prin raportul MCV și spune că se va folosi de toate atribuțiile pentru o justiție independentă

„Independența justiției și lupta împotriva corupției vor fi puse în pericol dacă actuala coaliție de guvernare va modifica legile justiției așa cum și-a propus”, a afirmat președintele Klaus Iohannis.

 

 

Șeful statului consideră raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei (MCV) reprezintă un serios semnal de alarmă de care coaliţia de guvernare trebuie să ţină cont.

 

 

„Comisia Europeană a tras astăzi, prin raportul MCV, un serios semnal de alarmă în acest sens. România nu se poate întoarce în trecut din cauza unor oameni politici care refuză să accepte că datoria lor este să lucreze în slujba cetățenilor, și nu a unor interese partizane sau de grup”, a precizat președintele.

 

 

 

Iohannis a avertizat că se va folosi de toate atribuțiile sale pentru a asigura o justiție independentă.

 

„Voi uza de toate atribuțiile mele constituționale pentru a asigura independența justiției și consolidarea statului de drept”, a conchis șeful statului.

 

 

Comisia Europeană recomandă României aplicarea codurilor de conduită privind membrii Parlamentului şi ai Guvernului care critică sistemul judiciar, un cod de conduită care să includă dispoziţii referitoare la respectarea independenţei sistemului judiciar. Un exemplu dat în raportul MCV este ca atunci când un politician a afectat sistemul prin declaraţii, să se ia măsuri în Parlament.

 

 

„Parlamentul a adoptat un cod de conduită la 11 octombrie 2017. Includerea unei dispoziţii generale cu privire la respectarea separării puterilor este o măsură pozitivă. Deşi nu a dat curs recomandării Comisiei de a face trimitere în mod specific la independenţa sistemului judiciar, prin punerea în aplicare a codului s-ar putea obţine acelaşi efect în moduri diferite. Prin urmare, următorul pas va fi de a vedea modul în care codul are un efect practic în ceea ce priveşte definirea acţiunilor care ar depăşi limitele stabilite de acesta şi a măsurilor care se iau în cazul în care aceste limite sunt depăşite”, se menţionează în raportul MCV.

 

 

Comisia Europeană arată în raportul MCV publicat miercuri că ritmul global al reformelor a stagnat în acest an, ceea ce a dus la încetinirea punerii în aplicare a recomandărilor restante, cu riscul redeschiderii unor chestiuni care, în raportul din ianuarie 2017, au fost considerate închise. Provocările la adresa independenţei sistemului judiciar reprezintă o serioasă sursă de îngrijorare, mai spune CE. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a afirmat, referindu-se la concluziile raportului MCV, că documentul are o concluzie pozitivă, respectiv că România îşi poate îndeplini obiectivul ridicării MCV în actualul mandat al comisiei.

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed