KLAUS IOHANNIS, mărturisiri în premieră despre tinerețea lui

Klaus Iohannis a mărturisit că în tinerețe și-a dorit să schimbe lucrurile și, referindu-se la ceea ce se petrece astăzi, a spus că, întrucât la acea vreme „nu aveam foarte multe surse gratuite de distracție, tip televizor, rețele sociale”, atunci „am petrecut foarte, foarte mult timp discutând între noi, ceea ce astăzi pare, mai degrabă, o excepţie”.

 

„Ca titlu general, tinerețea întotdeauna a fost frumoasă, și a mea, și a voastră, și a părinților voștri, și a bunicilor voștri, dar preocupările sunt, cu siguranţă, unele identice și unele foarte diferite. Noi ne-am dorit să mergem la școală, să învățăm ca să ajungem ceva în viață; cred că același lucru îl doriți și voi. Noi ne-am dorit să fim împreună cu prietenii ca să ne simțim bine și să discutăm lucrurile care ne preocupă; cred că voi vă doriți aceleași lucruri. Noi ne-am dorit să facem un pas înspre viitor față de părinți și cred că și voi vă doriți același lucru.

 

Lucruri care ne deosebesc…Privațiunile pe care le-am suportat în mod, zic eu, foarte interesant nu ne-au luat speranța. Cel puțin eu, cercul meu de prieteni, colegi de la școală, noi nu am fost oameni chiar fără speranță, noi ne-am dorit să schimbăm lucrurile.

 

Articolul integral pe REALITATEA.NET

 

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed