La o săptămână de la adoptarea Codului penal, Viorica Dăncilă face o vizită la Bruxelles

„Înaltul oficial român va reitera angajamentul ferm al autorităţilor române de a asigura un mandat de succes, va evidenţia obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre, precum şi la reapropierea cetăţenilor de Uniunea Europeană”, se precizează într-un comunicat al Executivului.

 

Potrivit sursei citate, în cadrul vizitei sale la Bruxelles, premierul Dăncilă are programate discuţii cu Corina Creţu, comisar european pentru politică regională, cu Phil Hogan, comisar european pentru agricultură şi dezvoltare rurală şi cu Gunther Oettinger, comisar european pentru buget şi resurse umane.

 

 

Plecarea Vioricăi Dăncilă la Bruxelles are loc la o săptămână după ce au fost adoptate în Parlament modificările la Codul Penal. Comisia Europeană a avertizat, într-o declarație, că în calitate de gardian al Tratatului UE, nu va ezita să acționeze atunci când e nevoie pentru a asigura compabilitatea tratatului UE cu legislația României.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed