Liderul pieţei de apă minerală din Austria vânează un brand local

“Voslauer a purtat negocieri cu diferiţi producători în cursul acestui an, însă nu s-a ajuns la niciun rezultat, fie din cauza preţului exagerat, fie că era vorba de un jucător prea mic. Luăm în considerare ca eventuală achiziţie doar companii care şi-au asigurat notorietatea pe piaţa autohtonă printr-un brand ce şi-a câştigat în timp şi o anumită cotă de piaţă. Nu suntem interesaţi de un proiect greenfield pe acest segment în România”, a declarat pentru Business Standard Mihai Moraru, managing partner la firma Neumann Key Account Management, reprezentantul Voslauer în România, fără a dezvălui şi bugetul disponibil pentru achiziţii. Disponibilitatea companiei austrice de a achiziţiona un producător local de apă minerală ţine şi de faptul că piaţa autohtonă prezintă în continuare potenţial de creştere, mărturie fiind şi investiţiile de peste 22 milioane de euro atrase de acest sector în 2009. Astfel, producătorul de bere şi băuturi răcoritoare United Romanian Breweries Bereprod (URBB) a anunţat finalizarea investiţiei de 10 mil. euro într-o unitate de producţie apă minerală amplasată în localitatea Bilbor (judeţul Harghita), în timp ce omul de afaceri Jean Valvis a demarat recent lucrările de construire a unei noi fabrici de ape minerale, la 20 kilometri de Vatra Dornei, proiect greenfield de 12 milioane de euro. Consumul de apă pe cap de locuitor, de respectiv 48,5 litri este în continuare redus în comparaţie cu media celui european, estimat între 70-100 litri de locuitor. În categoria importatorilor de apă minerală, Voslauer se află în topul primilor trei jucători, şi lider de piaţă pe segmentul apă plată pentru copii prin gama vedetă Junior.

“Dacă ne comparăm cu brandurile din import, doar din ceea ce se poate observa prin prezenţa în piaţă, prin vânzările pe care le generăm, din informaţiile pe care le primim de la partenerii de afaceri, suntem, cu siguranţă, în top. Pe segmentul apă plată pentru copii suntem lideri de piaţă după numărul de sticle pe care le vindem lunar, în jur de 50.000, strict pentru gama noastră locomotivă Junior.

Ne uităm şi la distribuţia pe care o au competitorii noştri, în maximum două reţele de magazine la nivel naţional, ca atare încă nu se poate vorbi despre un concurent puternic atât timp cât nu se investeşte în distribuţie”, a mai spus Moraru, evitând să menţioneze valoarea vânzărilor generate de gamele Voslauer. În prezent, numărul importatorilor de apă minerală este sub 20, nivelul concurenţei fiind scăzut faţă de lupta pentru fiecare procent de cotă de piaţă existentă între producătorii locali de apă minerală.

Pentru acest an, Moraru vede o creştere a vânzărilor apei Voslauer de peste 5%, în condiţiile în care piaţa s-a menţinut pe un trend ascendent în acest an. Voslauer a intrat pe piaţa din România la sfârşitul anului 2005, în prezent cele trei game, respectiv Junior, apă mierală plată pentru copii, Balance, apa minerală naturală, uşor carbonatată, cu esenţe şi arome naturale de fructe, şi diferitele sortimente de limonadă Biolimo, fiind distribuite în aproape toate marile lanţuri de magazine la nivel naţional, cu excepţia Metro şi Mega Image. Afacerea este dezvoltată pe plan local în parteneriat cu firma de distribuţie Cyrom România.

Neumann Key Account Management, companie care se ocupă şi cu administrarea altor trei branduri în România, a avut o cifră de afaceri de circa 3 mil. euro în 2008. Piaţa internă a băuturilor răcoritoare (inclusiv apă minerală) este evaluată la peste un miliard de euro, principalii competitori fiind Romaqua, Coca-Cola HBC România şi European Drinks.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed