Mandate de arestare pentru cinci hunedoreni acuzaţi de infracţiuni de violenţă asupra unor oameni de afaceri

Patru dintre hunedoreni, printre care şi un cuplu, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, iar pentru o altă persoană s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile de la data prinderii sale.

 

Competenţa Curţii de Apel Alba Iulia de a soluţiona acest dosar pe fond a fost atrasă de faptul că printre persoanele faţă de care se fac cercetări în acest caz se află şi un ofiţer de poliţie judiciară din judeţul Hunedoara, a precizat purtătorul de cuvânt al instanţei, Cosmin Muntean.

 

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă şi ea a fost atacată deja cu recurs de către inculpaţi, competenţa de soluţionare a acestuia revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 

Cei doi soţi arestaţi în acest dosar sunt Constantin Litera, de 36 de ani, considerat de către anchetatori liderul grupării, şi soţia acestuia. Aceasta a fost căsătorită anterior cu un cunoscut om de afaceri şi patron de club de fotbal din Hunedoara, pentru care a lucrat ca bodyguard actualul său soţ.

 

Un grup infracţional organizat, constituit din nouă persoane, specializat în săvârşirea de infracţiuni de violenţă, a fost destructurat de către procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IPJ Alba, potrivit unui comunicat dat joi publicităţii.

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 800.000 de euro.

 

Victimele grupării infracţionale identificate în acest caz sunt opt oameni de afaceri din Hunedoara, care, pentru sume mici împrumutate, au fost deposedaţi de sume importante de bani, precum şi de activele societăţilor comerciale deţinute, de bunuri imobile sau de maşini de lux.

 

Un astfel de caz este cel al unui om de afaceri care, după ce a împrumutat o sumă relativ mică, de circa 30.000 de euro, a fost obligat să returneze în jur de 400.000 de euro, rămânând şi fără staţia de carburant pe care o deţinea.

 

De asemenea, unii dintre ei au fost nevoiţi să-şi protejeze familiile de către membrii grupării infracţionale, prin mutarea şi stabilirea acestora peste hotare.

 

‘O parte din părţile vătămate au fost transportate în Libia, unde au fost exploatate prin muncă, toţi banii obţinuţi fiind livraţi către persoanele care au acordat împrumuturile’, a declarat, joi, Ioan Mureşan, procuror-şef al Serviciului Teritorial Alba Iulia al DIICOT.

 

Oamenii de afaceri lucrau aici în construcţii şi, de multe ori, pentru intimidarea lor, se trăgeau focuri de armă.

 

În fapt, se reţine că, în cursul anului 2011, membrii grupării au acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara, în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale din acordarea unor împrumuturi cu camătă unor persoane din mediul de afaceri local şi perceperea unor dobânzi lunare de 10 – 20%, precum şi recuperarea prin violenţă a sumelor de bani pretinse de către învinuiţi, susţin procurorii. Unele dintre victime au fost lovite cu ciocanul în genunchi, de exemplu.

 

Un alt segment al activităţii infracţionale a vizat inducerea în eroare şi prejudicierea unor firme de asigurări, prin simularea producerii unor accidente de circulaţie şi încasarea în mod fraudulos a primelor de asigurare. De exemplu, după ce o maşină era asigurată la o sumă foarte mare de bani, membrii grupării simulau un accident rutier, proprietarul maşinii era lovit pentru a avea răni asemănătoare celor provenite din astfel de evenimente şi apoi erau anunţate Ambulanţa şi Poliţia.

 

Suportul tehnic în anchetă a fost asigurat de către SRI şi DIPI. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba Iulia.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed