Medierea, soluţie eficientă pentru rezolvarea litigiilor

Flexibilitatea şi economia de timp sunt două dintre principalele avantaje ale procedurii de mediere, spune Mihai Ghervase, preşedintele Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România

„Important este ce poate să facă medierea pentru oamenii implicaţi într-un litigiu, şi anume dă puterea omului care are problema şi nu unui judecător sau unei terţe persoane. Ceea ce face un mediator este să ajute părţile, două sau mai multe, care se află într-o situaţie cu probleme, îi ajută să găsească soluţia care le satisface nevoile, fie că vorbim de nevoile imediate, fie că vorbim de nevoile pe termen lung. Faptul că scuteşte timp este un alt aspect foarte important”, a declarat în emisiunea Legile Afacerilor Mihai Ghervase, director UNMR.

Mediatorul îşi stabileşte singur onorariul iar acesta poate fi achitat de una sau ambele părţi, în funcţie de decizia celor implicaţi. Specialiştii spun că, în cele mai multe cazuri, activitatea mediatorului poate fi strâns legată de cea a unui avocat.

„În primul rând mediatorul nu dă sfaturi, nu dă soluţii. La mediere poţi veni atât cu avocat cât şi singur. Mediatorul este imparţial, neutru şi în primul rând el nu are voie să dea soluţii sau sfaturi. El trebuie să ajute părţile să îşi găsească singure soluţiile”, explică Ion Dedu, vicepreşedinte UNMR.

Urmăreşte integral emisiunea Legile Afacerilor pe WEBTV

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed