Meta îşi închide una din reţelele sociale

Lansată în urmă cu puţin mai bine de doi ani, Tuned este, încă, o reţea pentru cupluri deţinută de Meta. În mai puţin de două luni, însă, aceasta va fi închisă de gigantul american care, în contextul economic şi politic actual, încearcă să reducă cheltuielile.

Utilizatorii mai puţin cunoscutei reţele sociale au primit recent un e-mail, prin care sunt înştiinţaţi de iminenta închidere. Aceasta va mai funcţiona doar până pe 19 septembrie.

Reţeaua socială şi aplicaţia cu acelaşi nume au reprezentat unul din experimentele derulate de Meta, în încercarea de a găsi noi utilizatori dincolo de produsele actuale, care au de suferit din cauza TikTok.

Tuned a fost gândită ca o reţea prin care cuplurile pot comunica şi ţine mai uşor legătura, oferind funcţii special dedicate acestora, precum comunicare în scris, însemnări, liste, fotografii şi filmări, quiz-uri şi muzică prin integrarea cu Spotify.

Exista inclusiv o facilitate prin care „conţinutul intim” putea fi protejat prin parolă şi blurat până la confirmarea în acest fel a identităţii.

Meta nu oferă un motiv pentru închiderea Tuned, însă, performanţa modestă a acesteia şi faptul că gigantul american încearcă să reducă din cheltuieli par să fi fost factorii decisivii.

Conform estimării Sensor Tower, de când există, Tuned a însumat 909.000 de download-uri pe Android şi iOS.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed