Mihai Chirica, campionul dosarelor penale. A treia trimitere în judecată a primarului din Iași

Mihai Chirica, campionul dosarelor penale

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, este trimis din nou în judecată într-un dosar penal. DIICOT Iași a depus la Curtea de Apel Dosarul Veranda în care, alături de Chirica, sunt inculpate alte 25 de persoane și o societate comercială. Deocamdată, dosarul se află în faza de Cameră Preliminară, scrie reporteris.ro.

Conform portalului instanțelor de judecată, obiectul dosarului este „constituirea unui grup infracţional organizat (art.367 NCP)”, dar din informațiile REPORTER, infracțiunile sunt mult mai multe și variază de la abuz în serviciu la evaziune fiscală.

Din lista inculpaților fac parte mai mulți funcționari din Primărie și primarul Mihai Chirica.

Infracţiunile cercetate de procurori au fost, în principal, de abuz în serviciu în vederea obţinerii unui folos necuvenit, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. În esență, acuzațiile privesc eludarea unor taxe și impozite. Alte acuzații privesc modalitatea prin care s-a obținut, cu complicitatea unor șefi din Primărie, printre care primarul Mihai Chirica, intabularea unor construcții ridicate fără autorizație. Cel mai cunoscut exemplu de acest gen în acest dosar este cel al imobilului de pe Hala Centrală, unde a fost amenajat Restaurantul Veranda, cel care a devenit numele generic al dosarului DIICOT.

Mihai Chirica, campionul dosarelor penale

Pentru Mihai Chirica este cel de-al treilea dosar în care a fost trimis în judecată de procurori în ultimii ani. Primul a fost Dosarul Skoda de care a scăpat după ce s-a constatat prescrierea răspunderii penale. Al doilea este Dosarul Flux în care este acuzat de DNA că a contribuit a intabularea unui imobil din Tărărași edificat cu mai multe etaje decât cele din autorizația de construire.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed