Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: Sperăm să fie posibilă HoReCa 2, o măsură pentru care noi am îndeplinit toţi paşii necesari, însă care necesită şi implicarea altor instituţii

„Am promis că vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a fi alături de antreprenorii români, într-o perioadă de crize suprapuse. Aşa am şi făcut, iar rezultatele vorbesc de la sine. În primele 11 luni ale anului, MAT are o execuţie bugetară de 85%. Speranţa noastră este ca această reuşită să conteze, iar în perspectiva definitivării şi adoptării bugetului de stat pentru următorul an, să primim sume importante, astfel să putem continua ceea ce am început. Misiunea noastră rămâne dezvoltarea mediului de afaceri şi a turismului românesc, inclusiv prin programe de susţinere, atât noi, cât şi cu tradiţie”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Încă de la începutul acestui an, MAT a virat toate sumele aferente măsurii HoReCa 1 către aplicanţii eligibili, fiind acordate, totodată, ultimele granturi beneficiarilor celui de-al doilea apel al Măsurii 1 şi celor ai Măsurii 2. Programele menţionate, dedicate compensării pierderilor suferite de antreprenori în urma resticţiilor impuse de pandemia COVID-19, se află în etapa de monitorizare.

Pentru programul IMM AGRI-FOOD, plăţile sunt în curs de finalizare. Informaţiile la zi arată că, dintr-un total de 3.469 de contracte încheiate, mai puţin de 200 de beneficiari aşteptă, în cel mai scurt timp, virarea sumelor. Referitor la Start-Up Nation România şi Diaspora, dar şi la programul Femeia Antreprenor, precizăm că MAT se află în curs de verificare a celor aproape 26.500 de cereri de finanţare. Rezultatele vor fi anunţate în prima parte a anului 2023.

„Ne dorim să continuăm în acelaşi ritm alert şi anul viitor! Printre obiectivele stabilite, menţionez lansarea schemei pentru stimularea incomingului şi a celei destinate operatorilor economici care activează în domeniul balneo & balneoclimatic, noi ediţii ale programelor de microindustrializare şi de dezvoltare a incubatoarelor tehnologice şi, nu în ultimul rând, sperăm să fie posibilă HoReCa 2 – o măsură pentru care noi am îndeplinit toţi paşii necesari, însă care necesită şi implicarea altor instituţii”, a completat Constantin-Daniel Cadariu.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed