Ministrul CUC, acuzat că a manipulat cu rigla

0

Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură consideră că lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva este apt de trafic și că oficialii Companiei de Autostrăzi escaladează conflictul cu constructorul spaniol Comsa agățându-se de orice crăpătură ivită în carosabil. ”În încercarea disperată de a justifica o nemaivăzută reziliere de contract la 99% stadiu fizic și de a ascunde că antreprenorul (Comsa) a câștigat deja pe fond primul proces privind executarea garanției, CNAIR escaladează conflictul și se agață de fiecare crăpătură. Ieri, CNAIR și ministrul Cuc au declanșat un CIRC MEDIATIC făcut pe baza unei MANIPULĂRI GROSOLANE, prezentând o fisură în asfalt fără a preciza LOCUL acesteia: la granița cu lotul 2 de la Holdea, acolo unde NU SE VA CIRCULA cel puțin până în 2024, tronson abia scos la licitație în 03.07.2019. Este MANIPULARE să măsori cu pixul o crăpătură (vezi fotografia nr. 1), fără să spui că au existat ZECI de fisuri asemănătoare remediate pe multe segmente inaugurate recent, remedieri făcute ÎN PERIOADA DE GARANȚIE PE BANII CONSTRUCTORILOR. Un exemplu: pe sectorul Gilău-Nădășelu (A3) s-a dezvoltat o „trambulină” încă ÎNAINTE de inaugurarea din 28.09.2018 care a dus în 2019 la restricționarea vitezei în zonă la 60 km/h (vezi fotografia nr. 2) și reparații făcute de antreprenor sub garanție (http://bit.ly/2m6D9rd). Orice problemă tehnică putea fi rezolvată de constructor (Comsa) pe banii lui! Dar, în urma rezilierii, GARANȚIA DE 4 ANI S-A PIERDUT! Este MANIPULARE să legi crăpătura de o alunecare a MARGINII terasamentului dintr-un ALT LOC, din 2017, fără să spui că astfel de alunecări au apărut pe mai toate șantierele de autostradă, ba chiar mult mai grave. Exemple? A1 Lugoj-Deva lot 4 în 2015 (lângă Bretea Mureșană) sau A10 Sebeș-Turda lot 4 în 2017 (zona Stejeriș) când a luat-o la vale TOATĂ autostrada, pe întreaga lățime. Ambele cazuri au fost, evident, remediate de constructori pe cheltuiala lor. Este MANIPULARE să vorbești de blocarea traficului timp de încă un an ca să faci o expertiză, când știm că pe A1 Orăștie-Sibiu lotul 3 traficul e deschis din 2014 și expertiza nici nu s-a putut contracta, licitația fiind anulată de două ori! ATRAGEM ATENȚIA că acțiunile iresponsabililor din CNAIR nu se vor limita la declarații de presă, ruperi de contracte și alte activități de birou. Acești oameni sunt în stare să demoleze autostrada nou-nouță doar ca să-și justifice acțiunile nesăbuite!” au spus cei de la Pro Infrastructura.

 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că a cerut conducerii CNAIR că expertiza privind crăpăturile la lotul 3 al austostrăzii Lugoj-Deva să vină cel târziu în două săptămâni pentru a analiza când va putea fi dată în exploatare autostrada. „Vedem ce ne va reliefa această expertiză. Eu le-am spus celor de la CNAIR că vreau această expertiză să vină cel târziu în două săptămâni, pentru că expertiza va fi făcută punctual, la acea crăpătură care a apărut. Au fost două puncte la această autostradă: km 56 și km 76. Există metode de remediere. Vom face un zid de sprijin, un sistem de drenare al rampelor”, a declarat, miercuri, Răzvan Cuc, după audierea sa din Comisia Transporturilor din Camera Deputaților.

 

 

 

Ce spune Comsa

Compania Comsa, constructorul lotului 3, spune că  susține că lucrarea finalizată și așteaptă recepția pentru a fi dat în folosință și îl acuză pe ministrul Cuc a reziliat însă contractul ”într-un mod absolut abuziv!”. Antreprenorul acuză autoritățile române că au adus în mod intenționat au adus întârzieri în desfășurarea lucrărilor. ”Proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,141 km, al Autostrăzii Lugoj –Deva, după o colaborare extrem de dificilă a constructorului cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost finalizat și aștepta să se facă recepția lucrărilor și punerea în funcțiune. După două săptămâni de așteptare și cu construcția finalizată, răspunsul dat de autoritățile române și ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a fost, in mod surprinzător, rezilierea contractului. Piedicile înregistrate de Asociere pe parcursul derulării proiectului cât și rezilierea contractului în momentul în care construirea lotului 3 a fost finalizată ridică mari semne de întrebare despre integritatea și buna credință a autorităților statului, care intenționat au adus întârzieri în desfășurarea lucrărilor.”, potrivit unui comunicat al companiei remis redacției HotNews.ro.