Pe 29 iulie 2014, Uniunea Europeană a trecut de la avertismente la lovituri reale. După doborârea zborului MH17 în estul Ucrainei, cele 28 de state membre au aprobat primul pachet de sancțiuni economice de tip "tier 3" împotriva Rusiei — restricții directe asupra accesului marilor bănci de stat ruse la piețele de capital europene. În aceeași zi, Washingtonul a completat tabloul, vizând VTB Bank, Bank of Moscow și Russian Agricultural Bank, plus United Shipbuilding Corporation. A fost momentul în care conflictul din Ucraina a devenit, oficial, și un război economic.
O economie rusă care părea de neatins
La jumătatea lui 2014, Rusia arăta solid pe hârtie. Rubla se tranzacționa în jur de 35 pentru un dolar, rezervele valutare depășeau 470 de miliarde de dolari, iar barilul de Brent stătea confortabil peste 105 dolari. Moscova mizase ani la rând pe petrol și gaze pentru a-și finanța bugetul și pentru a cumpăra influență. Nimeni la Kremlin nu credea serios că Europa, dependentă de gazul rusesc, își va tăia singură creanga de sub picioare.
Investitorii occidentali erau împărțiți. Unii vedeau sancțiunile drept gesturi simbolice, ușor de ocolit. Alții înțelegeau deja că închiderea robinetului de finanțare în dolari și euro pentru bănci precum VTB era o problemă structurală — companiile rusești aveau datorii externe de sute de miliarde care trebuiau rostogolite constant. Fără piețele occidentale, refinanțarea devenea un coșmar.
Prăbușirea care a urmat
Efectul nu a fost imediat, dar a fost brutal. Combinate cu căderea prețului petrolului spre finalul lui 2014, sancțiunile au sufocat economia rusă. Rubla s-a prăbușit spectaculos — până în decembrie 2014 ajungea la peste 60 pe dolar, iar la un moment dat depășea 70. Banca Centrală a Rusiei a fost nevoită să urce dobânda de politică monetară la 17% într-o singură noapte, o mișcare de disperare. Capitalul străin a fugit, iar economia a intrat în recesiune în 2015.
