Ministrul Educaţiei, legitimat la intrarea în şcolile din Capitală de elevii de serviciu

„Mi-am propus ca săptămânal să vizitez unităţi de învăţământ din toată ţara. Am început cu cele din Capitală, nu m-a deranjat faptul că elevii de serviciu m-au legitimat la intrarea în şcoală, întrucât aşa trebuie să se întâmple ori de câte ori o persoană străină doreşte să ajungă în unitatea de învăţământ”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

 

El a fost însoţit în vizita făcută în şcoli de directorul general din Ministerul Educaţiei, Liliana Preoteasa, şi inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru.

 

Întrebat dacă a fost luată o decizie în cazul clasei pregătitoare, ministrul Educaţiei a spus că evaluarea în acest caz se va încheia la sfârşitul lunii ianuarie, atunci urmând să fie trase şi concluziile.

 

Pricopie a precizat că va exista în continuare clasa pregătitoare, iar înscrierile vor fi mult mai relaxate şi se vor desfăşura după criterii generale stabilite de către Ministerul Educaţiei şi cele particulare, ale unităţilor de învăţământ.

 

„Aş vrea să precizez pentru a mia oară de la momentul învestirii mele în funcţia de ministru al Educaţiei că până la această oră nu există nicio decizie în legătură cu clasa pregătitoare, alta decât cea legală, respectiv că ea va funcţiona. Anul acesta va fi un mai uşor întrucât vorbim de o singură generaţie, respectiv cei care intră în clasa pregătitoare, şi nu ca anul trecut când am avut două generaţii, respectiv cei care intrau în clasa pregătitoare şi cei care intrau în clasa întâi. Totodată, revin şi asupra informaţiei transmise încă din decembrie, care face referire la înscriere, aceasta urmând să fie mult mai relaxată, după criterii generale stabilite de către MECTS şi particulare vizând unităţile de învăţământ”, a mai spus Remus Pricopie.

 

El a adăugat că şi clasa a IX-a rămâne pentru moment acolo unde este, respectiv în învâţământul liceal.

 

Ministrul Educaţiei a fost mulţumit pe durata vizitei în şcoli de faptul că a întâlnit echipaje ale poliţiei care supravegheau accesul în unităţile de învăţământ, dar şi de modul în care se desfăşoară activitatea didactică în şcolile vizitate.

 

„Voi continua astfel de vizite, este importante să ştim exact care sunt condiţiile din unităţile de învăţământ, dar să putem discuta şi cu profesorii şi elevii”, a conchis Pricopie.

 

Semestrul al II-lea a început luni şi se va încheia în 21 iunie pentru majoritatea elevilor, cu excepţia celor din clasele terminale, în acest interval fiind programate o vacanţă de primăvară, o săptămână cu activităţi extraşcolare, evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed