EXCLUSIV/Misterul dispariției legendarului Marian Nistor, elucidat chiar de artist! ”Ne-am izolat în munți. Scriu, compun, am de terminat 60 de piese”

”După trei luni de stat aproape non stop, în apartament, la București, a trebuit să ieșim. Continuăm să rămânem în siguranță, dar la munte unde ne bucurăm de simplitatea naturii, unde am găsit multă  putere de muncă. Asa a fost și motivul pentru care am preferat să stăm de-oparte”, ne dă de veste veteranul muzician care, prin trupa sa, Savoy, a lansat zeci de mari succese în muzica românească.

La 76 de ani, Marian Nistor duce mai departe grupul de legendă al muzicii ușoare, cea mai longevivă formație românească dintotdeauna, având în vedere că activează de la jumătatea anilor ’60. ”Fac  orchestrațiile noilor piese-nu am stat degeaba, am 60 de piese de lucrat înainte să fie înregistrate- și scriu la noul meu volum de versuri care va purta numele ”Între Cer și Pământ”. Nu ne plictisim. Nu plecăm de aici până la toamnă, când, sperăm, se vor liniști lucrurile . Avem parte de prieteni inimoși și generoși, familia Drăgușin, care ne-au dat șansa să evadăm și să fim în siguranță în acest loc propice creației. Ei ne-au susținut și multe proiecte muzicale și nu contenim să le mulțumim”,  adaugă Marian Nistor care va lansa volumul de versuri de ziua sa, totodată aniversarea nunții sale cu solista Doina Paraschiv. ”Pe 4 octombrie sărbătorim 22 de ani de la căsătoria noastră. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare an împreună cu soția mea dragă”, emoționează veșnicul îndrăgostit Marian Nistor.

 

Marian Nistor: ”În toamnă, de ziua mea, sărbătorim 22 de ani de la căsătoria noastră. Îi dedic soție o nouă carte”

”Sunt poezii de sine stătătoare dar și texte de melodii, marea lor majoritate sunt dedicate soției mele.Poezii ce ne-au păstrat fericirea și dragostea dincolo de vârstă și care au asigurat-o și o asigură pe soția mea de iubire necondiționată din partea mea”, ne spune artistul căruia îi priește viața la munte. ”Am ajuns la 80 de kilograme, o greutate ideală pentru vârsta și înălțimea mea. Am reușit cu multă atenție, gimanastică, căci, am început ”coborârea” de la 110 kilograme”

Savoy este formația etalon a muzicii ușoare româneaști. Alături de trupa lui Marian Nistor au cântat mai toate solistele scenei de muzică uşoară (Margareta Pâslaru, artista ce i-a lansat, Mirabela Dauer ori Angela Similia cu care au cântat timp de 15 ani). În anii comunismului, Savoy a cunoscut consacrarea în formula: Marian Nistor (nai, chitară), George Mitrea (vocal), Ionel Samoila (chitară bass), Ionel Orban (clape, vocal) și Nicolae Rotărescu (tobe).

Până în 1989, Savoy a susținut 10.000 spectacole și a vândut peste un million de discuri.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed