Ne apropiem de situația Italiei! Va fi dezastru. Virgil Musta trage semnalul de alarmă

Medicul a mai precizat că a trecut deja destul de mult timp de la debutul pandemiei, iar cazurile par să se înmulțească în loc să dispară.

„Dacă acum cinci luni am fost speriați pentru că aveam foarte multe necunoscute legate de boală, dar măsurile luate au fost foarte eficiente și s-a ținut pandemia sub control, acum, la cinci luni, o parte din populație nu mai dorește să respecte regulile pentru a putea ține pandemia sub control.

După o perioadă în care toată lumea spera că încetul cu încetul numărul de cazuri se va stinge în România, numărul a crescut. În Timiș, spitalul (locurile dedicate pacienților cu Covid la Spitalul Victor Babeș – n.r.) este plin, au intrat în acțiune spitalele suport, CFR, Dermatologie, Militar (la stadionul CFR), se pare că în curând nu vom mai avea locuri în aceste spitale. Secția de Terapie Intensivă este plină. Aceste lucruri creează o situație gravă”, a declarat doctorul Musta pentru TION.

În opinia medicului care a vindecat cei mai mulți pacienți de COVID-19, perioada a fost una dificilă, iar românii sunt în continuare influențați de ”teorii conspiraționiste” care nu fac decât să înrăutățească situația.

„A fost o perioadă dificilă, e un fel de refulare a oamenilor, sunt foarte mulți influențați de aceste teorii „conspiraționiste”, care nu fac decât rău. Soluția este să devenim din nou responsabili, să fim solidari unii cu alții. Din păcate, și societatea este divizată în două Românii – într-o Românie responsabilă, unii suferă prin spitale, și cealaltă care se distrează. Dacă acum se vor lua măsuri foarte eficiente, încă două săptămâni vom fi în pantă ascendentă.

Atunci, în februarie, la început, îmi era frică că vom ajunge în situația Italiei, dar în momentul în care am ținut sub control pandemia am avut speranță, am fost foarte mândru de concetățenii mei, care au înțeles că se pot feri de această boală. Acum sunt din nou îngrijorat de ceea ce se întâmplă și îmi este frică că vom ajunge în situația Italiei”, a mai spus medicul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed