Nicolăescu: O parte din contribuţiile RCA ar trebui transferate către sistemul medical

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat că o parte din contribuţiile din asigurarea de răspundere civilă obligatorie (RCA) ar trebui transferate la sectorul medical de urgenţă şi că până la sfârşitul anului ar putea fi reglementat acest transfer.

„Credem că o mare parte din contribuţiile din RCA ar trebui transferate la sectorul medical de urgenţe. Cele mai multe accidente rutiere se finalizează cu traume care au nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă. Probabil, până la sfârşitul anului, vom realiza formele tehnice ale unui astfel de transfer”, a declarat Nicolăescu

 

Cu aceeaşi ocazie, ministrul Sănătăţii a făcut referire la noul proiect de lege privind statutul spitalelor, precizând că o unitate sanitară poate fi regie autonomă, societate comercială sau ONG.

 

El a punctat însă că schimbarea statutului spitalelor publice nu va implica schimbări în relaţia acestora cu pacienţii.

 

„Dacă schimbăm statutul spitalului, şi devine o entitate responsabilă, spitalul poate fi regie autonomă, societate comercială sau ONG. Spitalul, sub oricare dintre cele trei forme, rămâne proprietate publică a statului sau a consiliului local, în funcţie de locul unde se află. Numai că el are anumite avantaje. Spitalele nu sunt plătitoare de TVA în prezent, taxa se găseşte în costuri, ea nu se deduce”, a declarat Nicolăescu.

 

El a adăugat că, dacă spitalele publice s-ar transforma în entităţi plătitoare de TVA, valoarea taxei s-ar scoate din costuri şi din când în când s-ar putea rambursa de la bugetul de stat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed