Nicușor Dan: Aștept de mult votul ăsta, am votat cu sete să scoatem caracatița din Primăria Capitalei

„Aștept de mult votul ăsta, am votat cu sete. Am votat ca să scoatem din Primăria Capitalei o caracatiță de interese, de neamuri, de cumetri, de nași, de fini, de prieteni care au ținut în subdezvoltare orașul. Nu au fost în stare de rezolve apa caldă, nu mai vorbesc de trafic și poluare”, a spus Nicușor Dan, după ce a votat.

Candidatul la primărie a spus că Bucureștiul are un potențial extraordinar.

„După aceste alegeri sunt convins că tot acest potențial de muncă și de creativitate poate să fie pus în slujba bucureștenilor de toate generațiile, în slujba familiilor care n-au avut parte de infrastructura școlară de care au nevoie, în slujba oamenilor în vârstă, care și-au văzut copii și nepoții plecând din orașul ăsta. Competiția asta electorală este una de valori, între adevăr și minciună, între competență și incompetență, între cinste și corupție, între decentă și superficialitate fudulă”, a mai spus candidatul sprijinit de PNL și USR-PLUS.

„De asta am votat cu mare sete și invit bucureștenii să iasă în număr mare la vot, să iasă de dimineață, pentru că sunt condiții speciale, iar votul este mai lent decât în condiții normale. Îi invit să dea un vot util, să facă din București un oraș pe care îl merită”, a completat Nicușor Dan.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed